-
Formele nevăzute ale unei mame
Săptămâna trecută am experimentat două roluri diferite: mamă de doi copii fără nici un copil acasă și mamă de doi copii cu un singur copil acasă. A fost cel puțin interesant să-mi văd reacțiile și comportamentul în situații de altfel cu nimic diferite față de o zi normală, dar cu totul și cu totul noi nemaiavând copiii prezenți cu mine. Ca și un drum într-un trecut uitat, fără ore de luat copiii de la grădiniță, de dus la fotbal, de pregătit meniul de seară, de a fi zen pentru a te juca cu ei, de a avea răbdare să-i asculți și să le citești o mie de povești și să…
-
Visul ascuns al oricărei mame
Azi am ieșit din captivitate. Stăteam de trei zile în casă, la mâna bărbatului: adu pâine, cumpără unt, nu am ouă, iar el mă suna stresat din magazin: unde-i cacaua, de ce am nevoie de pere, de ce-i răspund la telefon așa greu (ce fac, că doar stau în casă toată ziua) și totuși, la ce-mi trebuie gelatină?? Deci, nu se mai putea. Eu cred că fiecare trebuie să facă ce știe mai bine: adică, eu să fac cumpărături. De când m-a trimis mama prima dată să cumpăr pâine pe cartelă de la Alimentara din Șerbănești, Bacău, am avut o revelație. Voi fi cea mai bună cumpărătoare de produse alimentare.…
-
Când vacanța mică durează 17 zile +
9 ianuarie. A 17-a zi cu copiii acasă. De 17 zile nu am mai fost la birou, abia am reușit să scriu câteva oferte rapid la somnul de prânz al copiilor, iar telefoanele se dau doar în baie cu ușa închisă sau în garaj, strecurându-mă neobservată pentru câteva secunde. După 17 zile sunt epuizată de stresul că am o grămadă de chestii de făcut și totuși, nu am cum să le fac. Sunt stresată că sunt începute și neterminate, că ar trebui să fiu altundeva decât acasă în pijamale, că am întâlniri la care nu reușesc să ajung. De 17 zile joc Monopoly 5+, toate jocurile cu zar, nisip kinetic,…
-
A venit vacanța, cu trenul din Franțaaaaaa!!!
Gata, suntem în vacanță. S-a terminat cu trimisul emailurilor, vorbitul la telefon, dusul la baie singur, statul pe Facebook doar așa în dorul lelii, deschisul laptopului, mâncatului pe genunchi, băutului de cafea caldă, plimbatului prin Lidl. Bine ai venit Monopoly Junior, carioci și cărți de colorat, gătit a câte trei feluri de mâncare, ieșit în parc, jucat fotbal, descoperind toate locurile de joacă deschise în perioada asta, jocuri de construit, timp special, mami, mami, mami, mami, mami, mami, mami, mami, mami, mami, maaaaaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, maaaaaaaaaaaaaaaaaaaaamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! Bine am intrat în lumea copilăriei! Următoarele articole vor fi probabil despre cât de fericită sunt că în final se joacă și copiii mei împreună –…
-
Unde se duc mamele când se duc?
Azi am ieșit din casă. Direct spre coafor. Dincolo că nu am mai fost de ceva vreme atât, dar atât de oripilată de mine, până și copiii păreau că nu-și mai recunosc mama. Cu soțul am avut acum ceva vreme o discuție serioasă despre “comunicarea asertivă”: – Înțelegi că paharul meu de încredere TREBUIE să fie MEREU, MEREU, MEREU umplut cu complimente venite din partea TA? Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să ți se întâmple Știam că tocmai mi-am săpat groapa cu acest TREBUIE care oricum e, numai asertiv nu. Oricând aveam nevoie de o confirmare din partea lui că arăt horror și că am nevoie de un drum…
-
Gândurile unei mame după vacanță
Honeyyyy, I am hooome! După un drum de 14 ore, nu știu cum naiba, cu cât pare că se simplifică modul de călătorie, cu atât mai mult dureaza să ajung la destinație…..14 ore, trezită la 6 dimineața și ajunsă în casă la fix 8 seara, ora României. Copiii nu au dormit absolut deloc. Cum e să ai doi copii, relativ mici și să nu doarmă 14 ore? Deci, cum e posibil? Să vă spun – drumul de 2 ore cu mașina a fost o ceartă continuă pe biscuiți, cărți de povești, unul voia mai tare muzica, altul mai încet, de ce e noapte, când vine ziua, unde plecăm, de ce…
-
Vacanța e despre oboseală, găleți de cafea și lecția de a renunța la control
Se știe că în momentul în care devii părinte, vacanța își schimbă brusc sensul din dicționar. Dex-ul spune că vacanța este acea perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților pe o anumită perioadă sau concediu de odihnă. Acuma, părerea mea e că despre orice poate fi vacanța, mai puțin despre odihnă. De exemplu, azi noapte, în vacanța copiilor și cu mama acasă, am fost la film. Singura variantă a fost să mergem la unul de la 11 noaptea pentru că până atunci am făcut baie la copii, le-am dat de mâncare și i-am adormit. Apoi, am plecat la cinema mâncând doar niște popcorn – pentru că ori iei o cină…
-
Din Porto, cu dragoste
Am așteptat 2 ani jumate ca să plecăm cu ambii copii într-o plimbare de o zi. Mai exact în Porto și mai concret, am uitat pentru o zi de programul nostru normal. Căci dacă am avut o constantă în toată viața mea de mamă aceea a fost cu siguranță programul de masă și de somn. Mai mult decât atât, Beatriz avea febră și nici fusul orar nu era chiar de partea noastră – două ore diferență nu e de ici de colo, când e 5 dimineața și copilul tău se trezește ca fiind 7. Sau e 10 și copilul vrea să mănânce de prânz. Dar în familia noastră, planul e…
-
Bagajele, direct proporționale cu numărul de copii
Probabil vă amintiți de articolul meu de astă iarnă în care povesteam cu mare drag, cât de mult urăsc iarna, în special pentru făcutul bagajelor când plecăm pe undeva: gențile care jumătate sunt umflate cu pantaloni de schi, geci, fulare și mănuși la care pierzi perechea, sacoșele cu încălțăminte de interior, cu bocanci și câte altele. Ei bine, a venit vara și la noi, aleluia mai cu întârziere, și ne pregătim să plecăm în concediu. Dar, vă rog, nu mă întrebați unde. Este același loc mirific în care mergem de 11 ani încoace. Bineînțeles, că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că m-am măritat cu un portughez și beneficiez de aceeași vacanță…


























