-
Sunt în vacanță. Iar asta chiar îmi ocupă tot timpul
Poate vă întrebați cum se descurcă o mamă singură cu doi copii. Probabil nu vă întrebați că n-aveți de ce, dar știți că eu am tendința asta stranie de a întreba și de a-mi da singură răspunsul. Primul duș după 12 ore pare botez în Apa Iordanului De o săptămână de când sunt singură cu copiii în concediu am reușit să fac un singur duș în timp ce copiii mă strigau, din pat: – Mami, când vii? Închid apa: – Ce spuneți? Mami nu vă aude! Deschid apa că-mi îngheață și ce nu am. Prin stropi de ploaie, ca într-o poveste romantică de vară, aud voci. Închid apa. Ascult. Liniște.…
-
Tu, dac-ai fi copil? Unde ți-ar plăcea să mergi?
Nu sunt adepta vorbirii de rău, în general și a propriei mele țări, în particular. N-o avea ea autostrăzi, mare curată, taximetriști civilizați sau vecini liniștiți care nu bat cu făcălețul în calorifer la 12 noaptea și nici pe vizor nu se uită să vadă cu cine ai venit azi noapte, dar până una alta aici m-am născut și aici am ales să trăiesc. Cel puțin momentan. Dar s-a întâmplat înainte să plec în Portugalia, adică săptămâna trecută, să mă duc cu copiii la un proaspăt loc de joacă deschis în București. În paralel și pur întâmplător, la câteva zile după, am făcut același lucru în Portugalia. Din cauza vremii…
-
Nu știu ce simte un om care ajută o mamă singură cu doi copii. Dar vă spune mama ce simte
– Hiuuuu, să ne tragem sufletul și să mai respirăm o dată! După 3 zile și 3 nopți ca-n poveștile cu prinți ce și-au găsit perechea și mame care încă-și mai caută liniștea am revenit și eu, fericită, la rutina de zi cu zi. Altă rutină. Aia în care sunt departe de casă, singură cu copiii. Că pe cealaltă în care eu scriu dimineața la o cană de cafea, iar copiii sunt la școală s-a dus de mult. Drumul spre vacanță durează 12 ore Am plecat acum 5 zile de-acasă, cu un troller, două rucsacuri și doi copii. Nu m-am gândit nici măcar o secundă la ce urma să mă…
-
Despre Portugalia și cum mi s-a schimbat viața (partea 5) – Povestea bunătății care se înmulțea
(Continuare de la partea 1, partea 2, partea 3, partea 4) Am început prin a le spune celor de la Mc Donalds povestea noastră, ca voluntari în Comunidade. Cum ne ocupăm de copiii cu viața scrisă în povești cu războaie și pierderi de viață. Care nu cunosc sensul cuvântului familie sau oameni dragi, cu traume și sechele adânci, care-și găsesc fericirea într-un meniu din restaurantele lor. Am povestit despre calitatea mâncării lor zilnice și despre câtă bucurie ar aduce o ieșire la ei în locație. Nu știam cum vor reacționa și cum ar fi putut să mă ajute. Am recitit emailul de zeci de ori. Portugheza mea nu era încă…
S-ar putea să-ți placă și
Serbarea, examenul maturității părintelui
Râul conștiinței trece fix pe sub podeaua casei noastre
12 ani de magie
-
Despre Portugalia și cum mi s-a schimbat viața (partea 4) – Omul care citea din copilărie
(Continuare de la partea 1, partea 2, partea 3) Rămăsesem la cum mi-am cunoscut iubirea și reperul meu în viață. Omul care m-a schimbat și m-a transformat. cão-pão-Cristovão (un nume greu, parcă predestinat la descoperit lumi și culturi noi) Nu știam deloc portugheză. Auzeam în jurul meu continuu – mesmo, pai, mae, rua, autocarro, baixo -încercam să-mi dau seama de context și să înțeleg despre ce se vorbește. Mi se părea amuzant să cer „um bilhete”, se pronunță bilietî, când în limba mea se spune bilet. Iar „por favor” mi se părea așa de telenovelă încât mi se opreau cuvintele în vârful limbii. Organizația unde lucram se numea Comunidade São…
-
De ce nu plec din România
Nu am suficiente degete să număr de câte ori am fost întrebată de ce mai stăm în România, de ce nu plecăm? Ce ne ține aici? Când ne-am întors în 2005 în România a fost decizia lui Cris. Trebuia să-mi finalizez cursurile. Cât de important era asta pentru el pe atât de puțin conta pentru mine. Nu era ca și când aș fi făcut facultatea la care visam. Iar când nu îți dorești din tot sufletul, nu poți face sacrificii să obții ceva. Aș fi făcut orice doar să rămân în Portugalia. Diferențele erau uimitoare între respectul pe care ți-l ofereau oamenii și calitatea vieții. Urma să ne întoarcem după…
-
Despre Portugalia și cum mi s-a schimbat viața (partea 3) – E scris în picăturile de mare și în firele de nisip
(Continuare de la partea 1 și partea 2) În ziua în care am sosit în casă, fetele urmau să plece la cinema. Nici azi nu-mi este clar dacă ieșirea a fost plănuită datorită sosirii mele sau era deja stabilită, însă m-au invitat și pe mine. Eram extrem de obosită și nu aș fi vrut să mă duc, dar am vrut să evit să fac o impresie proastă. Știți voi, suntem cei care au învățat că este important să se simtă ceilalți bine și mai apoi, noi. Și totuși, lecția asta pe care azi încercăm să o extirpăm ca pe o infecție, pe mine m-a adus mai aproape de împlinirea de…
-
Fericirea în cuplu, între o fotografie perfectă și reuniune de familie
Admir în jurul meu cuplurile de portughezi. Mă surprinde, ca de fiecare dată când vin la mare, modul în care se prezintă femeile. Nu sunt stresate că au câteva kg în plus, că nu au brațele depilate, manichiura făcută sau gene false. Sunt atât de naturale, încât mă surprind. Româncele nu ar pleca nici în ruptul capului la mare cu unghia căzută sau nepensate. Portughezele nu au nici un stres să își pună bikini brazilieni peste câteva kg în plus. Excepții există – avem și noi glutamatul nostru, cum au și ei fotomodelele lor. Continui să privesc. Ei se joacă cu copiii. Ele citesc. Prietenii noștri portughezi au același obicei.…
-
Răbdarea sisifică a portughezilor
Dacă stau prost la vreun capitol, cu siguranță acela este răbdarea. Iar cum răbdarea vine mână-n mână cu tonul scăzut și calmul în vorbire, v-ați făcut deja o idee cam cum NU sunt eu în realitate: o prințesă suavă și gingașă care se mișcă în reluare și șoptește povești la copii diafani. Eu ori vorbesc precipitat, ori dorm, ori m-aude toată plaja, ori dorm, ori sunt prima la semafor, ori dorm. Acum vreo 12 ani, când ajunsesem prima dată în Portugalia, singura care alerga după autobuz mai ceva ca Bolt la Jocurile Olimpice (să amintim totuși că la proba de viteză din generală eram cea mai bună) eram, bineînțeles, eu.…
-
Bagajele, direct proporționale cu numărul de copii
Probabil vă amintiți de articolul meu de astă iarnă în care povesteam cu mare drag, cât de mult urăsc iarna, în special pentru făcutul bagajelor când plecăm pe undeva: gențile care jumătate sunt umflate cu pantaloni de schi, geci, fulare și mănuși la care pierzi perechea, sacoșele cu încălțăminte de interior, cu bocanci și câte altele. Ei bine, a venit vara și la noi, aleluia mai cu întârziere, și ne pregătim să plecăm în concediu. Dar, vă rog, nu mă întrebați unde. Este același loc mirific în care mergem de 11 ani încoace. Bineînțeles, că sunt recunoscătoare lui Dumnezeu că m-am măritat cu un portughez și beneficiez de aceeași vacanță…
S-ar putea să-ți placă și
Mă numesc Dina și sunt mombie
Când rămâne bărbatul singur acasă
Relația de cuplu – între logică și emoție
