Stil de viață
-
Viața bate bancul cu neveste în bucătărie
Era un banc pe vremuri cu două babe care după 20 de ani au ieșit din pușcărie și au mai stat câteva ore la poarta închisorii să-și termine discuția. Și mai era o dată un banc în care Țața Ileana se întoarce de la poartă după 3 ore: – Unde-ai fost nevastă? – Am stat la poartă cu Mărioara. – Și de ce n-ai invitat-o în casă? – Se grăbea. Viața e mai mult decât un banc bun Acum trei zile, seara părea la fel ca oricare alta de până atunci. Copiii se jucau în grădină cu al doilea adult în rang de părinte, iar eu pregăteam cina. Cu o…
-
În ziua în care mama nu a mai putut, Dumnezeu a creat Rosé-ul
Nu că am avut vreodată dubii că din când în când îmi sare piulița și deraiez pe coclauri. Dacă aș fi avut un serviciu normal, din ăla la care faci jogging de dimineață ca să vadă șeful c-ai ajuns la timp și de la care pleci spărgând ușa ca să ajungi la grădi la cel mic, m-aș fi afundat în treabă, aș fi băut vreo 5 cafele, mă întorceam acasă epuizată, cu treaba de la birou făcută, fără chef de viață dar suficient cât să adorm buștean pe canapea. Dar dacă sunt mamă ”care muncește de-acasă” am plecat de dimineață să fac un retur la niște haine de copil la…
-
Nu-mi plac despărțirile
Dar cui îi plac? Prima mea despărțire serioasă a fost de iubitul din adolescență. Eu mă vedeam o viață împreună, el s-a trezit mai târziu. Și mai bine pentru toată lumea! Eu am plâns mult, el aproape deloc. Apoi a fost de mama, când am plecat în Portugalia. – Ești sigură că vrei să pleci? m-a întrebat ea pentru a câta oară, în fața trenului ce se pregătea să plece. Eram tare sigură, dar ca să plâng, mușchii îmi erau atrofiați de durere. Mama însă plângea, iar mama plângea rar pentru mine. Atunci am știut că pe mama o doare tare, tare rău și că mă iubește! Indiferent de orice.…
-
Băiatul cu bezele
Nu știu cât sunt eu în măsură să dau sfaturi în dragoste, dar dacă e cineva interesat despre subiect vă pot povesti una din experiențele mele cele mai amuzante de pe vremea când dragostea nu stătea pe Facebook și nici la rând la pâine. Tu ca să ieși cu cineva în oraș, acesta trebuie să asculte Rammstein și să citească Kafka Mi-a spus la un moment dat cineva, în timp ce rezemam amândoi o bancă din Grozăvești. După ton părea că-l deranjează, doar că eu am luat-o ca un compliment. – Ești autosuficientă, a mai completat el, la fel de indignat. Nici cu asta nu eram neapărat de acord. Realitatea…
-
Ce fac eu de 1 Iunie (5 idei și două bonus clasate pe gen)
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Știu că nu m-a întrebat nimeni și e cel puțin ciudat să mă apuc să mă întreb singură și tot eu să răspund. Dar ca în orice banc cu Leana și Costel, există o explicație. Noi, ca familie, ne urnim tare greu din casă. Că așa…
S-ar putea să-ți placă și
În ce direcție e viața?
– Te aud, te văd, te iubesc!
Cum am dat-o-n bară ca părinte și am supraviețuit
-
O mamă singură pe străzile din Londra (II). 3 lucruri pe care le-am învățat călătorind singură
Din ciclul – ce nu ți s-a spus înainte să devii mamă sau ce nu știai înainte să rămâi însărcinată, am aflat și eu câteva lucruri interesante de când am plecat singură în Londra. Și nu mă refer la faptul că în doi trece timpul mai repede la rând la avion sau poți să te decizi mai rapid asupra parfumului pe care vrei să ți-l cumperi din Duty Free. Fotografiile, între selfie și pozatul cu maimuța În primul și în primul rând, toate fotografiile cu tine sunt selfie-uri. Nu sunt eu mare fan fotografii cu mine, ba din profil cu Big Ben-ul în dreapta, ba din față să nu mi…
-
Ce cauți tu în viața mea?
– Eu nu știu cum de ne-am înțeles noi, îmi spune Olga într-o seară. – Cum adică? – Cum am devenit noi prietene așa bune? Că mie mi se zice mereu că am o personalitate dificilă, completează ea. Nici nu știu cum mi-aș putea găsi cuvintele să explic logic ce numai inima vorbește. Cum e posibil să nu ne vorbim cu lunile și-atunci când ne auzim să continuăm discuția exact din punctul de unde am lăsat-o ultima dată? Să ne vorbim fără teama de a fi interpretate, să treacă timpul cu orele și nouă să ni se pară secunde. Să ne acceptăm așa cum suntem, imperfecte, cu greșeli și neînțelese. Și…
-
O mamă singură pe străzile Londrei (I)
– Respiră, Dina! Respiră! Spui mereu să ne oprim și să respirăm, iar tocmai tu nu te mai oprești. Stai un moment și respiră! M-am oprit în loc cu harta-n mână. Vizitează tot ce poți! auzeam în urechi ultimele cuvinte ale ”omului meu de bază”. Imaginează-și că ceea ce vezi acum stă la baza întregii noastre istorii. De aici a început aproape totul. – Dar mie nu-mi plac muzeele! – Doar știi că nici mie nu-mi plac muzeele. Și totuși, când eu le-am vizitat mi s-a părut totul extraordinar de frumos. Creierul limbic funcționează ca un ceas elvețian Ca o limbă lipicioasă, ba dulce, ba amară sunt luată pe sus…
-
Cel mai bun lucru pe care-l poți face când copilul plânge în toiul nopții
Probabil e cel mai siropos jumătate de titlu pe care o să-l vedeți vreodată pe acest blog. Mi se trage de la noaptea nedormită din care am ieșit mai ceva ca dintr-o naștere normală cu travaliu de 12 ore. Adică, obosită, plină de dureri de spate și nu-mi doresc decât să mănânc și să mă culc la loc. Părea o seară normală În care eu mi-am promis că mă voi culca la 22.30 și m-a prins ora 23.00 încă lucrând pentru birou. Iar când am mai văzut și telefonul că mă anunță ”este un moment bun să mergeți la culcare pentru 8 ore de somn odihnitor” – m-a luat în…
-
Meseria, brățară de aur. De 14k, cu facultate în străinătate și fericirea ca mărunțiș
Atât a fost pusă la colț educația tradițională încât mi-e și un pic jenă să vă spun că eu, din când în când, îi mai întreb pe copiii mei: – Tu ce vrei să te faci când vei fi mare? Nu se compară, bineînțeles, cu stupizenia de: – Pe cine iubești mai mult, pe tata sau pe mama?, întrebare ce frustrează infinit logica și bunul simț. Nici la categoria glumă proastă nu poate intra. E ca și cum ai întreba-o pe o mamă: – Pe care dintre cei doi copii îi iubești mai mult? Polițist, astronaut și doctoriță Voi ce voiați să vă faceți când erați întrebați? Eu, se știe,…
S-ar putea să-ți placă și
Steaua mea norocoasă este aceea. Cea de acolo….
Cadoul de 8 martie nu e chetă
Și noi, ce ne facem cu copiii acasă?
