V-am povestit eu acum ceva timp despre un not-to-do-list pentru potențarea capacității cerebrale.  Vă amintiți? Mi-a plăcut atât de mult ideea, încât dimineața când mă trezesc la 5, telefonul este ultimul lucru pe care pun mâna. Doar să văd ceasul și atât. Dincolo că nu mă obosește și nu devin reactivă, așa cum zice și povestitorul, pentru 2 ore chiar mă simt liberă. Să fac ce vreau, cum vreau, unde vreau. Mă rog, nu depășesc limita casei și nivelul de liniște admis. Acum vreo 3 zile m-am simțit atât de eliberată, băusem un ceai și meditasem cu ochii aruncați pe geam în beznă, încât mi-am uitat telefonul cu totul la…

– Bună… – Bună, honey, ce faci? – În mașină cu copiii. Tu? – Dacă tu mănânci brioșa, îmi dai mie covrigul tău? Am ieșit cu Andrei la o cafea. Tocmai mi-a luat brioșa cu ciocolată. Andreeei, te rog nu fugi de mami…. – Te-am sunat să-ți zic…puteți vorbi un pic mai încet, vă rog? M-am gândit să vorbim la următorul live, dar să nu mă lași măi, n-ai văzut așa ceva. În orașul ăsta toată lumea se grăbește!  Bine că-i las eu pe toți…Așa, scuze, spuneam să vorbim despre cum ne dăm feedback. – Andreeeeei, Andreeeeei, mami este aiiiici. Unde pleci? Cred că e o idee foarte bună. –…

Într-o zi, a intrat la noi în birou un domn înalt, slăbuț și bine îmbrăcat. Făcea notă discordantă cu toți ceilalți care ne cereau ajutorul de obicei. L-am invitat să ia loc la o măsuță mică, la care nu încăpeau mai mult de două scaune. Până la urmă, oamenii fac diferența, nu condițiile, nu sistemul. – Soția mea își neglijează copiii! Cuvintele lui au sunat dur în liniștea încăperii. Mi s-a părut ciudat. De la cuvântul ”neglijat”, până la duritatea cu care o spunea și rolul din care vorbea. Până atunci nu mi se mai întâmplase să văd un soț care se plânge de soția lui pe motiv că-și neglijează…