-
Iubirea e să-i accepți celuilalt defectele
– Eu n-o iubesc pe Beti! a strigat Andre când tocmai ne așezasem să luăm cina. Mie mi-a stat, oare pentru a câta oară?, inima în loc. Nu există pe lumea asta lucru mai important pentru mine cum e copiii să se înțeleagă între ei. Asta, evident, după sănătate și lucrurile de bază, nu mai intru în detalii că le știți: mâncare, sănătate, siguranță. Beti n-a avut nici o reacție pentru că la nivelul lor de înțelegere, iubirea e sinonim mai degrabă cu înțelegerea dintre frați: iar ea tocmai se băgase în fața lui la spălat mâinile, la baie, așa că era de așteptat o asemenea reacție din partea fratelui…
S-ar putea să-ți placă și
Bine ai plecat, iarno!
Există viață după dermatita atopică
Este posibil imposibilul?
-
Într-o viață sănătoasă de cuplu, vocea-i blândă și gunoiul dus.
Eu nu știu sincer ce-a fost în capul lui Dumnezeu când a creat bărbatul și femeia. Așa combinații de hormoni, celule, nervi și neuroni, calculați perfect încât unul să plece la vânătoare după carne de pui nehormonat și celălalt să stea acasă cu copiii, și totuși atât de imperfecți încât unul să se plângă de epuizare și nesomn, iar celălalt să-i turuie cum ar trebui să-și organizeze mai bine ziua, de mă întreb cum pe unii îi mai ține în viață. Și totuși, dacă ar ști bărbatul că, atunci când femeia e supărată, a avut o zi grea în bucătărie, nu vrea cafea și nici înghețată, nici filmul nu-i mai…
-
Floreștii de la floricică
– Când o să fiu eu mare, o să fac doi copii. Un băiat pe nume Andre, că eu îl iubesc tare pe Andre și o fetiță pe nume Anabela, mă informează Beti când s-a întors acasă din parc. – Florescu Andre și Florescu Anabela ca să fie ca două floricele, continuă ea entuziasmată de gând. Mă uit la ea și parcă nu-mi vine să-i stric frumusețe de vis. Și totuși nu mă pot abține să nu intervin: – Beti, știi, dacă vrei să-i cheme Florescu va trebui să te căsătorești cu cineva pe nume Florescu. Florescu e nume de familie, nu e prenume ca să-l poți alege tu. –…
-
Cum fac să fiu deajuns pentru mine
Când m-am dus la una dintre ședințele de terapie de acum ceva vreme, una dintre întrebările care mi s-a pus a fost: – Ție îți place de tine? Am stat mult pe gânduri. Mi-ar plăcea să scap de celulită pentru totdeauna și evident, să mănânc orice fără să mă îngraș. Apoi, m-am gândit că întrebarea probabil se referă la partea mea emoțională, că doar de aia eram acolo. Acuma, sincer, cui îi place la nebunie de omul interior căruia îi este teamă să nu greșească, care mănâncă de supărare sau care țipă fără motiv? Așa că am spus nu. – Aș vrea să mă accept așa cum sunt. Aș vrea…
-
Iubește în așa fel încât omul pe care-l iubești să se simtă liber
Nu cred să fi existat vreodată o declarație de dragoste mai frumoasă ca aceasta. Fără să-mi fie clar ce caut la omul de lângă mine, în afară că-l visam înalt și brunet, n-am agreat niciodată oamenii posesivi, care sună interminabil la telefon, la care trebuie să raportezi unde ai fost, câți bani ai cheltuit și mai ales cu cine. Poate că așa mi-a fost norocul să dau peste omul care nu mi-a pus niciodată la îndoială încrederea și mi-a dat toată libertatea de care am avut nevoie să fiu eu însămi. Iar la schimb, și eu, la rândul meu, am făcut la fel. În general nu-mi pasă ce fac oamenii…
S-ar putea să-ți placă și
Zâna Măseluță a adormit în post
Avem de toate. Nu ne mai trebuie nimic
Viața noastră e normală doar în 4
-
Bună dimineață! Azi mă voi ocupa de toate probleme tale, iar tu – Savurează ziua!
Tocmai ce citisem acum vreo 2 zile o postare cu nu știu câte mii de distribuiri pe Facebook cum un tată și-a dus pentru prima dată copilul la grădiniță în ziua cu atentatele din 11 septembrie 2001, a întârziat și iată că astăzi trăiește datorită acestui lucru. Un altul a dat cafea pe el, a întârziat ca să se schimbe și trăiește și astăzi datorită acestui lucru. Și tot așa, concluzia fiind că lucrurile care ni se întâmplă în viață, care ne scot din ritm și ne frustrează apar în viața noastră cu un sens, iar tot ceea ce putem face este să le primim cu brațele deschise. Eu cred…
S-ar putea să-ți placă și
Cum faci un român să se vaccineze
În cuplul în care se râde, sacoșele se pun singure la loc
Cu P sau fără P
-
Sunt cea mai bună mamă pentru copiii mei!
Când n-o să mai fie despre sinceritate acest blog, îl voi închide și mă voi apuca de altceva. Până atunci, nu am să vă mint spunându-vă că a fost cea mai frumoasă, calmă și relaxantă săptămână din viața mea. A nins nebunește, s-au închis școlile, am rămas blocată în casă alături de copii și fără soț acasă. Atât de singură cu toate treburile de mamă și mai apoi de mine ca om, copil și ce-oi mai fi printre, încât orice minut liniștit la 12 noaptea mi s-a părut singura confirmare că mai pot și încă nu am clacat cu totul. La mijlocul săptămânii m-a luat răceala. Nopțile le-am dormit greu…
-
Sunt nervoasă, dar îmi trece
Că nu sunt tocmai cea mai calmă persoană care mi-aș dori să fiu, se știe. Chiar acum câteva zile, i-am spus unei bune prietene de-ale mele: – Mi-aș dori să-mi pot gestiona mai bine propriile mele crize de furie! După întâmplarea de mai jos, cred că am și reușit. Un pic mai repede decât mă așteptam. Învățarea experiențială Nici faptul că am fost copil de nota 7 nu e tocmai un secret. Nu mi-a plăcut școala, nu pentru că preferam să chiulesc sau să fumez cu băieții în parc, ci, din contră, chiar eram conștiincioasă și dornică să studiez și să iau note mari. Doar că stilul meu de învățare…
S-ar putea să-ți placă și
Există viață după dermatita atopică
Lecția castelului de nisip
Ce fac copiii când e prea multă liniște în casă?
-
Aceia suntem noi, părinții
Vezi copiii aceia care se joacă lângă apă? Aleargă după un val, râd când îi prinde jucăuș de picior, se aruncă în apă și râd cu gura până la urechi. O vezi pe mama aceea care desenează cu piciorul o inimă perfectă? Un val trece și-o lasă înjumătățită. Copiii o imită, desenând cu degețelele tigrii imaginari, pești și căsuțe. Valul se întoarce la ei, lăsând totul incomplet. Ei o iau de la capăt, mama aleargă după val, certându-l. Copiii râd și-o stropesc cu picioarele. Mama îi ia în brațe și-i sărută pe ochișorii sărați. – Mami, hai, prinde-mă! Strigă copiii în timp ce aleargă pe plaja întinsă. Mama se duce…
-
Dincolo, cineva abia așteaptă să mă iubească
Aș vrea să vă pot spune astăzi o poveste cu un prinț și-o prințesă. Care s-au văzut, s-au iubit, iar apoi s-au căsătorit. Au făcut copii, toți așteptați și acceptați și pe care i-au educat în spiritul parentingului echilibrat și corect. Și-au ascultat inima și instinctul, copiii lor și-au urmat visele, au reușit în viață, iar azi au la rândul lor familii fericite. Până și soacrele se înțeleg perfect între ele. Și-am încălecat pe-o șa și v-am zis povestea așa. În viața reală, prințul e la muncă, iar prințesa se întreabă: oare mă mai iubește? Mi-aș fi dorit să fie povestea părinților mei. Sau a părinților, părinților mei. Iar eu…
S-ar putea să-ți placă și
1 Decembrie româno-portughez
Există răbdare pentru orice stat la coadă
Eu sunt șefa! Iar ăsta e regatul meu!
