-
Nimeni nu vrea să fie un părinte rău
Nici măcar părinții aceia care își abuzează copiii, când sunt confruntați le este foarte greu să recunoască faptul că și-au bătut copiii sau i-au lăsat flămânzi. Creierul nostru are capacitatea incredibilă de a produce povești doar pentru a ne salva și a ne feri de a trăi emoții negative. Sunt absolut convinsă că ori de câte ori le-ați povestit părinților ce efect au avut anumite cuvinte spuse la furie pe când voi erați copii, primul lucru a fost să nege. – Cine, eu? Nu-mi amintesc. Sau, dacă își amintesc fapta, nu-și amintesc să fi fost atât de grav cum a rămas întipărită la voi în minte. Și nu e că…
-
Copiii care nu vor acum e pentru că vor să exceleze mai târziu
Primesc email de la școala copilului celui mare, în clasa a V-a, că se poate înscrie la olimpiada de matematică, el fiind un mare fan al acestei discipline. Și-l întreb: – Andre, vrei să te înscriu la olimpiadă? Stă puțin pe gânduri, iar apoi, răspunde: – Nu. Mă duc la anul. Ei, și pentru mine, dragilor, acesta a fost momentul când eu a trebuit să fac un pas în spate și să proces toate cele studiate până acum la nivel de informație genetică. Că eu voiam să îl înscriu de ieri. Că știu că poate, că știu că-i place, că știu că e o experiență din care poate învăța o…
-
Lângă oamenii potriviți, primești a doua șansă la viață
Dacă am înțeles ceva din viața asta, până la vârsta de 40 ani, a fost că viața și modul cum ne trăim viața este despre alegeri. Alegeri la modul cel mai concret posibil! Alegerea să trăiești sau să mori este tot a noastră, că vă vine să credeți sau nu! Punem deseori presiunea pe părinții noștri că ne-au bătut, pe societate că nu avem străzi și trotuare, pe partener că nu ne iubește, pe copii că nu ascultă. În realitate, este numai și numai despre alegerile noastre! Nu vă condamn că vă este greu să acceptați, o spun eu, cea care n-a știut mai niciodată ce alegeri să facă în…
-
– Te aud, te văd, te iubesc!
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Se poate vorbi despre țipat 100 de ani și tot nu vom fi rezolvat problema de a nu mai țipa la copii, în special, că asta ne frustrează cel mai mult. Îmi amintesc acum cîțiva ani, eram la Amfiteatrul Transilvania, pentru cine nu știe e o…
-
De ce mai pleci dacă ți-e rău?
Acum doi ani plecam pentru prima dată într-o călătorie de o săptămână pe barcă la invitația soțului meu. Dintre toate încercările de a-și descoperi acel ceva care îl relaxează și îl conectează cu spiritul, bine, el nu crede asta, dar vorbesc eu acum pentru el, navigația cu vele este de departe pasiunea lui reală. Eu nu sunt iubitoare de apă, prefer muntele, dar v-am mai spus că în concepția mea de stare de bine cu tine și în cuplu, trebuie să mai ieși uneori din zona de confort, din: – mie nu-mi place asta – eu nu sunt fan cealaltă – nu mă pot obișnui – eu sunt diferit –…
-
Copiii au nevoie de limite ca de aer
E o lecție pe care am primit-o și eu, ca părinte, de la copiii mei, ca toate lecțiile cu adevărat importante pe care le primim în viață. Am fi trăit într-o lume perfectă dacă ne-am fi născut deja cu toate lecțiile învățate, toate lucrurile știute și toate experiențele trăite. O lume perfectă fără de culoare și interes. Sau haos. Sunt tipul de părinte care preferă să explice o dată, o singură dată și să se întâmple. Problema e că încă nu s-a inventat copilul care să asculte de prima dată, de aceea, pe termen lung, părinții se împart în cei care amenință și pedepsesc ca să se facă ascultați, în…
S-ar putea să-ți placă și
Poţi să-mi spui….Dina
Sunt nervoasă, dar îmi trece
Sunt sclava propriilor mele limite
-
Puterea lui ”trebuie” te va salva în mijlocul unei crize
Ne este o frică de imperativul trebuie, mai ceva ca de coronavirus. Să nu cumva să-l pronunțăm, să nu-l audă vreun copil, să nu știe nimeni de existența lui, să-l negăm și să-l ștergem cu totul din dicționar. Nu trebuie nimic! Facem numai ce vrem, ce simțim, fără nici o obligație sau impunere. – Trebuie, dispari din viața noastră! Acum că ne-am lămurit și ne-am eliberat de chingile lui trebuie o să vă spun că mie îmi place cuvântul ăsta. Îmi place de nu mai pot, atât de mult, că atunci când soră-mea a venit la mine într-a 12-a și mi-a spus: – Tu trebuie să vii la facultate în…
-
Cea mai bună lecție de viață în relațiile din jurul nostru
Era frumos dacă aș fi știut dinainte, dar nici acum nu e prea târziu, că o dată ce înveți să pui limite o nouă lume îți apare dincolo de cortină. Ca și cum până acum m-am uitat toată viața la un singur film în reluare și dintr-o dată am schimbat canalul pe Netflix. Să înceapă petrecerea!! Vită, dulciuri și Ipad! Zilele trecute am fost tare mândră de mine. Și fusesem și la sală, mă abținusem să mai intru la Lidl doar așa să văd ce-a mai adus, ce să spun? Motive suficiente să mă simt deosebită. Cu toate astea, cum m-a făcut să mă simt limita pusă ferm și responsabil…
-
Povestiri din camera cu doamnă pe ușă
Mă îndrept spre camera restaurantului cu un desen cu cap de femeie pe ușă. Este închisă, mă sprijin de perete și aștept. – E ocupat, se aude de dincolo de ușă glasul unei fetițe. – Da, e ocupat, repetă a doua voce de adult după ea. Probabil mama, gândesc eu. Pentru câteva secunde se lasă liniște. – E ocupat! strigă de această dată fetița. – Da, iubita mea, spune mama mai încet. – Pleacă, te chem eu, spune fetița. – Nu te pot lăsa aici, răspunde mama. – Pleacăăăăăăăă, țipă fetița. Te chem eu! – Nu te las aici singură, repetă mama stresată. – Pleacăăăăăăăăă, țipă mai tare fetița. Iese…
