Stil de viață
-
Green Sugar: fără carii, fără kilograme în plus și fără dependență!
Dacă m-ați fi întrebat acum 6 luni ce cred despre zahărul din Stevia aș fi răspuns că e ceva natural care schimbă gustul la mâncare și pe care eu nu-l voi folosi niciodată. Mi-am spus tot timpul că la cât de puțin dulce mănânc eu, nu văd nici un sens să schimb obiceiul sau plăcerea unui desert făcut în casă cu zahăr procesat. Și am tot insistat cu abordarea asta până când copiii, care nu mănâncă atât de puțin dulce ca mine, au început să nu mai știe să se oprească, să devină hiper agitați și nervoși dacă le refuzam vreo bomboană. Moment când am realizat că dacă e să…
-
Majoră, vaccinată și responsabilă social
Am scris articolul acesta mai mult pentru copiii mei, când o să le vină rândul să decidă în viață să nu uite că înainte de toate sunt ființe inteligente dotate cu minte și intuiție și ființe sociale, dotate cu responsabilitate. Și să-și amintească să le folosească în beneficiul lor și al celor din jur. ***** Când am decis să mă vaccinez anti – covid, nici prin cap nu mi-a trecut că lupta dintre cele două tabere pro și contra e mai dură decât Bătălia de la Termopile. Ce-i drept, nu mă mai uit la televizor de câțiva ani buni, iar știrile le citesc de pe o aplicație pe telefon…
S-ar putea să-ți placă și
Manualul de instrucțiuni stă la baza unei vieți relaxate
O mamă de zahăr
Pisica noastră, Luna
-
Nu te abandona!
Din primul moment în care intrăm în această lume suntem într-o continuă căutare, acțiune și dezvoltare. Ne naștem și primul lucru pe care vrem să-l facem e să înțelegem ce se petrece în jurul nostru, vrem să o vedem pe mama, pe tata, mai am surori sau frați, cine o fi domnul simpatic cu mustață, dar doamna cu ochi verzi de lângă el? Mai târziu începem să mergem, uneori mai greu alteori mai ușor, cădem de un milion de ori și ne ridicăm tot de atâtea ori. Nu suntem obosiți, chiar ne place și vrem să urcăm și scările până la camera de sus a părinților. Apoi, începem să vorbim,…
-
Sărută-l ca și cum ar fi pentru ultima dată!
Știu, sună tragic, dar mai bine să fim realiști și împăcați, decât să trăim mereu cu părerea de rău că am mai fi putut face ceva și ne-am ratat șansa. Mă uit la Outlander, un serial în care o tipă din 1945 face o călătorie de 200 de ani în trecut și ajunge în Scoția anului 1745. La un moment dat are șansa să se întoarcă la soțul ei din anul plecării, însă datorită contextului în care se găsea, decide să rămână cu scoțianul cu care se măritase între timp. La început a fost destul de plictisitor, ceea ce m-a ținut cu ochii de televizor a fost, desigur, actorul principal,…
-
Suntem înzestrați cu capacitatea de a reuși!
Oamenii sunt înzestrați cu capacitatea extraordinară de a se adapta. Este o mare virtute ce ni s-a dat și care este gratuită pentru toată lumea. La nivel macro, adaptabilitatea cu care ne naștem ne ajută să reușim aproape în orice condiții lucrurile pe care ni le propunem. Așa cum pe animale le ajută să nu dispară de pe planetă, ci să evolueze, așa și pe noi, ne ajută să nu murim ci să căutăm soluții ca să supraviețuim. Mă uitam la mine, cea de acum 5-6 ani, în fiecare dimineață duceam copiii care la școală, care la grădiniță, iar până la ora 17.00 aveam timp suficient să fac absolut tot…
-
Cel mai de preț lucru nu este să întrebi, ci să asculți
Când suntem mici suntem întrebați constant dacă știm vreo poezie, dacă doamna de la grădi e frumoasă, dacă am învățat să citim și să spunem ceva în engleză. Când mai creștem, suntem chestionați dacă ne-am făcut iubiți. Și indiferent de răspuns suntem bombardați despre cum ar trebui să arate, să vorbească, cum să se comporte cu noi și noi cu ei. Mai creștem puțin și suntem întrebați despre când ne căsătorim, când facem copii și apoi, alt copil, cât câștigăm la serviciu și întotdeauna primim un set continuu de opinii, păreri, sfaturi. De cele mai multe ori nesolicitate. Mai pe la final, raportăm despre pensie și la ce-o folosim că…
-
Parchează în așa fel încât să mai intre și altul lângă tine!
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Unul dintre lucrurile cele mai simpatice, dar și utile care mi-a rămas de la instructorul cu care am făcut școala de șoferi acum 11 ani a fost cel legat de frână: – Imaginează-ți că cei din mașină au mâncat dimineață iaurt, îmi spunea el. Pune frână…
-
Mâine o să ni se pară cea mai frumoasă zi
Ieri, Facebook-ul mi-a adus aminte de o fotografie făcută acum 5 ani. Iat-o! Andre avea 4 ani, iar Beti, 2. Locuiam într-o casă mai mare, într-un cartier rezidențial cu asfalt pe stradă, puțin praf și parc sigur pentru copii. Aveam garaj și nu era nevoie să curăț niciodată mașina de zăpadă, era mereu încălzită iarna și scoteam cu ușurință sacoșele de cumpărături direct în casă. Aveam femeie la curățenie, la călcat, doar mâncarea mi-o făceam singură. În schimb, ca mamă și om eram epuizată. Treceam prin cea mai grea perioadă a vieții mele, copiii erau mici, Beti plângea continuu când o duceam la grădiniță, schimbasem deja 2 grădinițe, eu lucram…
-
Fericirea în cuplu e ca un aluat la care frământă ambii parteneri
Am sunat-o în weekend pe prietena mea divorțată anul trecut, în plină pandemie, s-o invit la cină. Era plecată la munte cu iubitul ei. Acum două săptămâni, la fel, plecase nu-știu pe-unde la un hotel cu spa. Dacă nu i-aș cunoaște povestea zdruncinată, aș fi invidiat-o și sigur mi-ar fi ieșit pe gură: – Vreau și eu ca ea! La munte, singură cu soțul meu! Doar că o cunosc prea bine, știu hăul în care a intrat și greul pe care a trebuit să-l depășească pentru a fi bine astăzi cu ea și cu cei din jur. Are trei copii, un câine, o pisică și am o bănuială că erau…
-
Copilul meu. Copilul. Eu.
Mă duceam să-mi iau copiii de la școală. Am parcat rapid pe unul dintre puținele locuri rămase libere și m-am îndreptat spre intrarea în clădirea școlii. În față, părinți, bunici, frați mai mari sau chiar bone se strânseseră deja în așteptarea micuților. Eu m-am așezat în fața ușii din stânga, așa cum ne înțelesesem cu doamna învățătoare ca să nu se creeze confuzie când ies toate clasele. Și cum mă uitam lung prin geamul ușii ca nu cumva să o fi ratat pe Beti care ar fi putut ieși mai devreme, am văzut-o uitându-se la mine. I-am zâmbit, iar ea mi-a zâmbit înapoi. Apoi, mirată că nu vine spre mine…
