Stil de viață
-
Iubirea a fost răzbunată
O să ziceți că repet, dar iar am fost la Lidl să cumpăr: făină, fructe și drojdie și am ieșit cu coșul plin și fără drojdie și fără lapte bătut. De a trebuit să mai intru și la Mega. Dar s-o luăm cu începutul. Cum intri în parcarea de la Lidl, toate semnele de circulație sunt doborâte la pământ, nu există sau sunt puse degeaba. Locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități sunt ocupate abuziv de cei cu 2 mâini, 2 picioare dar sigur cu mai puțini neuroni decât ceilalți, iar majoritatea mașinilor sunt parcate exact acolo unde nu este trasată parcarea: în fața magazinului, perpendicular cu locurile libere de…
-
Ce bine e la noi acasă!
Pândeam momentul să prindem liber la Therme cam de când luaseră copiii vacanță, de acum 2 săptămâni. Am verificat zilnic gradul de ocupare și în fiecare dimineață era undeva între 3 și 4 din 6 niveluri. Unde să te mai duci? Că 30 de minute facem numai pe drum, iar în 30 de minute se ocupă Thermele mai ceva ca magazinele când au promoție la tigăi. Așa că am prelungit așteptarea copiilor până la nivelul maxim. În noaptea aceea, ne-am pus ceasul să sune ca la plecările cu avionul, câte două ca nu cumva să ratăm trezirea. La primul sunet am sărit din pat ca arși, direct în costumele de…
S-ar putea să-ți placă și
Cea mai frumoasă poveste
Seara, noi nu mâncăm paste
Curățenia de Paște, anul 1900
-
Nu sunt omul rezoluțiilor, dar las una pentru eternitate
Nu sunt omul rezoluțiilor. Până pe la 14 ani mi-am dorit o bicicletă care n-a venit nici până în ziua de azi. Dovadă că dacă obiectivul nu e realist sau încadrat în timp, mai bine te culci la 10 în noaptea de revelion. Între 14 și vreo 20 de ani, mi-am dorit ”un băiat care să mă iubească fix așa cum sunt eu.” Am citat pentru că fix așa și spuneam. Puteți râde, dar numai cine cunoaște un capricorn în viață știe cât de greu pot fi înțeleși, mulțumiți și acceptați. Credeți că e simplu să-ți găsești perechea? Între noi fie vorba, am o bănuială că cei născuți în zodia…
-
Oare ce mă mai ține lângă el?
V-ați întrebat vreodată, uitându-vă la domnul cu păr pe picioare de lângă voi: – Eu dacă mor mâine, tu ce faci, măi, fără mine? În timp ce el se uită la frigider încercând să găsească pachetul de unt din fața lui, continui: – Mori de foame, așa-i? L-am întrebat de multe ori pe-al meu, în timp ce-i coseam nasturele de la haină, pe când îi trimiteam rețeta de orez alb prin whatsApp sau când mi-a luat 15 minute să-i explic: – S-a stricat ușa de la dulapul din garaj. Uită-te te rog, la ea, că am nevoie s-o deschid. – Care ușă? – Sunt 3 uși în garaj. Una dintre…
-
Petrecerea mamelor fără Petrecere de Crăciun de acum și pururea
În decembrie 2016 se finaliza una dintre cele mai grele perioade din viața mea, ca părinte și om. Copiii aveau 4, respectiv 2 ani și simțeam, după mult timp, că există speranță după ce ne mutasem cu casa în afara Bucureștiului, plimbasem copiii de la o creșă la alta, vreo 3 la număr și tot atâtea perioade de acomodare, eu încercam să mă mențin ba în rol de angajat, ba de antreprenor, ba de blogger, când visul meu era să dorm 4 ore legate. Când abia îmi revenise suflul, terminasem sesiunile de terapie, începusem să prind curaj și să văd luminița, sosea Crăciunul. Facebook-ul dădea pe dinafară de poze cu…
-
Mama în delir, partea în care a luat metroul, a încurcat adresa și i-a scris lui Moș Crăciun
Când s-a împărțit pe Pământ organizarea – copacii la copaci, animalele domestice pe lângă casele oamenilor și cele sălbatice prin junglă și păduri, eu tocmai visam să mă fac vânzătoare la magazinul de dulciuri. Ce-o fi avut una cu alta nu știu să vă spun, dar această situație mi-a prescris să am o soartă precum cea a bomboanelor vrac. Colorate și amestecate, când într-o pungă pofticioasă, când într-un borcan prăfuit uitat pe raft. Petrecerile de Crăciun, un vis devenit la realitate. La metrou În seara în care am decis să iau prima dată metroul după 5 ani de mers cu mașina, eram invitată la o Petrecere de Crăciun. Acum câțiva…
-
Casa perfectă a unei mame arată așa
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Când am rămas însărcinată cu Andre, ca orice femeie normală la cap nu mi-am dorit altceva decât să ne cumpărăm o canapea. Locuiam într-o casă mare, având doar bucătăria și un dormitor minim mobilat. Erau ani de când visam să stau întinsă pe canapea și să mă…
-
De ce-aș da bani pentru cadoul de Crăciun?
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Tuturor ne place să primim cadouri de Crăciun. Nu cred să existe cineva pe lumea asta care să primească un bonus în bani, un porc sau o vacanță în Maldive drept cadou de la angajator, colaboratori sau de la familie, iar el să strâmbe din nas…
S-ar putea să-ți placă și
Înainte și după al doilea copil
Locul acela purta numele tău
Adultul, prelungire a copilului din noi
-
Cine n-a pierdut niciodată, nimic, mâna sus
A fost un timp în perioada inițiatică în rolul de părinte când am crezut, chiar am crezut cu adevărat, că anume se nasc copiii să ne enerveze pe noi, părinții. Că vin cu un senzor care detectează, de exemplu, stres ridicat la mama când uită copilul lucrurile la școală: bam, acolo se forjează nervii. Stres ridicat când dă copilul mâncare pe el și pătează bluza cea nouă? Zbang, continuă să păteze și fața de masă, mocheta, perdelele și tapițeria canapelei ca să vadă cum își pierde mama cu totul mințile. Că e o înțelegere la nivel de lume bebelușească în care se stabilesc reguli clare de conviețuire cu părinții din…
-
Freddie, Dina sau tu, la bază suntem toți oameni cu aceleași dureri, năzuințe și nevoi
Dacă mă urmăriți de ceva vreme, probabil știți că nu prea scriu în trend, la modă sau ca să fac trafic pe blog. Scriu ca să mă simt bine, scriu ca să transmit o idee din care cineva poate învăța ceva și rareori scriu la nervi. Mă rog, scriu la nervi, dar nu public. Pentru că la nervi se spun multe, iar cortexul prefrontal (cel cu care gândim) se blochează. De aceea când ești nervos, e mai bine să bei o cafea, să-ți pui o muzică bună, să scrii dar să stai în pătrățica ta până ți se reașază gândurile la loc. Azi însă, vreau să scriu despre Freddie Mercury.…
