-
Petrecerea mamelor care își fac timp pentru ele
Una dintre cele mai mari realizări profesionale cu care am încheiat anul 2021 a fost, fără nici un dubiu, întâlnirea Petrecerea mamelor fără petrecere de Crăciun. Un eveniment pe care l-am visat de dinainte să devin mamă, pe când organizam întâlniri lunare cu fetele în oraș doar așa să ne ventilăm și să schimbăm opinii despre viață. Nu știam pe atunci că tocmai aceste întâlniri ne vor aduce mai târziu confirmarea că suntem cei mai buni părinți pentru copiii noștri, dar și relaxarea de care orice mamă are nevoie când relizează că drumul nu e tocmai de poveste. Petrecerea mamelor fără petrecere de Crăciun s-a născut dintr-o nevoie viscerală de…
-
Fetița cu rochie albastră
Într-o zi, după ce am culcat copiii iar viața mă aștepta nerăbdătoare în același loc cu bomboane și un pahar de rosé, mi-am ordonat fericirea după momentele de împlinire. Ce m-a făcut pe mine fericită până acum? Să fie pepenele pe care ni-l aducea tata în portbagaj, ieșirile la iarbă verde în familie, vacanțele la bunici, că m-am căsătorit, că am terminat facultatea sau că am fost mereu pe cont propriu și independentă? În fiecare dintre acestea se ascunde, fără dubiu, fericirea îmbrăcată în multe feluri. La 6 ani, părinții mei au fost nași de cununie la o fostă elevă de-a mamei. Eram îmbrăcată cu o rochie albastră, am făcut…
-
Cutia Pandorei, un joc care aduce starea de bine în familie
Probabil toată lumea cunoaște povestea Pandorei, prima femeie de pe Pământ creată de zei despre care se spune că din curiozitate a dat drumul în lume tuturor relelor rămânând Speranța ca ultimă redută înainte de finalul călătoriei omului prin viață. De cele mai multe ori, sintagma Cutia Pandorei este folosită ca să transmită ideea de precauție și chiar de neputință în fața lucrurilor și situațiilor care nu sunt în controlul nostru. Cu toate astea, cred cu tărie că în ciuda lucrurilor care da, nu stau complet în controlul nostru, avem puterea să le facem pe cele care ne clădesc calea și direcția, mai prielnice, mai încântătoare, să le dăm o…
-
Mai bine taci decât să rănești, mai bine pleci decât să lovești
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Nu cred în oameni răi. Filosofia mea de viață este să cred că toți oamenii sunt buni, doar suferința îi transformă. Nu e tocmai simplu să-ți apară în viață cineva gata mereu să-ți arunce cu roșii stricate în cap, să fie mereu pus pe ceartă și…
-
Prietena mea cu 4 copii e mai liniștită decât mine. Cum reușește?
M-a sunat săptămâna trecută o prietenă cu 4 copii (și care nu e soră-mea) ca să stabilim o întâlnire. Era în mașină, alerga și ea ca toată mamele ba după copii să-i ducă la școală, ba să-i aducă, ba la grădiniță, ba la tenis și mereu cu cel mic după ea, ba dormind, ba mâncând, ba jucându-se. Îmi zice: – Dina, săptămâna asta doar luni, marți, miercuri pot că după aia plec la munte că e ziua soțului meu. Săptămâna trecută am fost iar plecată cu toată lumea. E nebunie, oboseală, dar apoi ne odihnim și ne simțim, din nou, bine! Eu tot în trafic eram, singură, că tocmai dusesem…
-
Oamenii care mi-au fost alături
Știu că toată lumea vorbește despre coronavirus, eu tocmai m-am decis că prima dată când voi ieși din casă mă voi duce să mă tund. M-am uitat pe pozele mele de acum un an și mi-am dat seama că îmi stătea mai bine atunci. Nu știu dacă e de la faptul că stau închisă în casă, că sunt singură toată ziulica cu copiii și cea mai nebunească idee mi se pare normală, dar noroc că nu mi-am propus să-mi schimb sexul. Imaginați-vă, numa, fața lu bărbatu-meu când ar fi aflat. Dar articolul acesta nu este despre coronavirus sau stat în casă. Mă rog, atinge cumva tangent subiectul, mai există ceva…
-
Cadoul de 8 martie nu e chetă
Cred că ne este scris în ADN-ul nostru de daci ploconiți la turci că orice atenție ne poate cumpăra clipe de viață, un loc de muncă mai bine plătit, o poziție mai înaltă în ierarhia politică, un pat de spital într-o rezervă, o injecție la momentu potrivit, un medicament dat pe sub mână, un copil privilegiat la școală, o notă mai bună în catalog, un loc liber la creșă. Iar lista poate continua la nesfârșit. Oricât de mult ne plângem că lumea nu-și mai face treaba decât dacă primește la schimb o mică atenție sau facem scandal că medicul nu ne bagă în seamă dacă nu avem punga prinsă de…
-
Invidiază-mă, numai eu știu ce-i în sufletul meu!
Păi nu trebuia să ating și eu pragul critic și să ajungă articolele mele până la urechile judecătorilor de serviciu? Trebuia, că altfel rămâneam nebotezată în ale blogging-ului autohton. Am scris săptămâna trecută două articole, pur întâmplător, dar după reacțiile stârnite mi s-a confirmat încă o dată că nu e după cum îți propui ci e după cum îți iese. Primul articol a fost despre cum alerg eu dintr-o parte în alta cu copiii pe la opționale și nu știu exact cum am ajuns în situația asta și dacă merită, moment la care s-a dezlănțuit uraganul mamelor supărate că mă plâng că stau în trafic, în mașină, la căldurică, altele…
-
Prietenii virtuali de pe internet sunt fericiți tot virtual
Uneori avem impresia că dacă nu scrie pe internet nici nu există. Că dacă un om nu postează o fotografie din vacanță, nici n-a fost. Sau dacă a fost sigur n-a fost prea frumos că altfel, punea și el o amărâtă de fotografie să se laude la toată lumea. Ne-am obișnuit să ne spunem viețile în postări, fotografii sau articole încât avem impresia că facem deja parte din viețile prietenilor noștri virtuali încât nu mai e nevoie de nici un semn de viață într-un mesaj privat sau un telefon. Știm deja totul, ce sens mai are? Pe mine mă mai întreabă prietenii reali, cu care mai ies la cafea în…
-
Un păr aranjat, o mamă fericită
Poți să fii îmbrăcată în pijamale, în chiloți de babă și papuci de casă-n dungi, dacă îți stă părul bine, ești beton! Poți merge liniștită după pâine și înghețată la magazinul din colț. Îmi cumpăr gadget-uri de păr, inclusiv perii de multe feluri, cam de când mă știu. Dar cele mai bune achiziții le-am făcut în ultimii 2 ani. O perie de întins părul și un aparat de făcut bucle. Nu sunt îndemânatică la așa ceva, dar cu puțină experiență îmi ies niște bucle, de mor de invidie celelalte mături din casă. În plus, m-am filmat cu o parte din colecția mea de cercei. Păi, coafură fără cercei cine-a mai…




























