De ce nu scapă mamele de celulită făcând curat în casă? Sau mergând pe tocuri?

Anul ăsta m-am hotărât să mă duc la sală. V-am tot înnebunit de cap pe aici, sau cel puțin eu pe mine nu mă mai suport când mă văd cu celulita pe picioare.

Știți voi, fiecare cu damblaua lui. Una vrea să fie mai slabă, alta mai grasă, una mai înaltă, eu vreau să nu mai am niciodată în viața asta celulită. Să am și eu o dată pentru totdeauna picioare frumoase.

N-o să am, dar măcar pot încerca de dragul neuronilor frustrați

Așa că, săptămâna trecută, am adus la întâlnirea pe tema bugetului din familie discuția unui abonament la sală și a fost aprobat în unanimitate.

Atâta le trebuia, păi mai aveau ei haine curate și mâncare proaspătă pe masă?

Sănătatea înainte de toate. Că doar se știe, în casa unde mama e fericită și bărbatul supraviețuiește.

Și cum știm deja că lucrurile se întâmplă cu un sens în afara puterii mele de control, m-au și sunat cei de la World Class unde avusesem acum 2 ani abonament și pe care nu l-am mai reînnoit. Că vacanță, cheltuieli, copii acasă și toate sunt mai importante decât celulita mamei.

Mi-au trimis o ofertă pe email unde urma să observ cu mare mirare că nu am nici un beneficiu inclus așa cum are soțul meu, de exemplu: 5 ședințe incluse cu un Personal Trainer.

Hm…..așa, carevasăzică. El are și eu, nu…BINE!

Le scriu email, iar ei îmi răspund că soțul meu beneficiază de gratuitate la antrenor pentru că are 3 ani continuitate la abonament. Iar eu nu am.

Păi n-am, că cineva trebuie să se ocupe și de viața de mamă, bucătăreasă și om bun la toate.

La câteva zile după ce-mi trimit oferta, mă sună, pentru feedback.

– Bună ziua, ați primit oferta? Cum vi se pare?

– Păi cum să mi se pară? Incorect. Adică cineva care face sală de 3 ani de zile consecutiv are dreptul la antrenor și unu care abia acum începe, nu are. Păi cine are mai multă nevoie? Unul care are mușchi pe el și e în formă sau una ca mine care n-a mai văzut sala de 1 an?

– Așa sunt pachetele la noi….

– Eu știu, dar notați acolo și transmiteți mai departe așa: mamele au nevoie de antrenor mai mult ca soții care au continuitate la abonamentul de sală! Ați înțeles? Mamele trebuie să fie frumoase, în formă și fără celulită mai mult ca bărbații! Că femeile nu-și văd capul de treburi și numai la sală nu mai apucă să se ducă, pe când ceilalți, în pauza de masă, țac-pac, gata sala. Deci, cum facem?

– ……….pot să vorbesc cu un antrenor, să văd….

– Vorbiți cu un antrenor și vedeți…

– Aș putea să mut ședințele soțului pe abonamentul dumeavoastră.

– Mutați-le, nu cred că se supără.

– Dar să-l informați dumneavoastră.

– Stați fără grijă că-l informez, dar dumneavoastră militați acolo, în interior pentru mamele care se reîntorc la sală. Că ele au cea mai mare nevoie!

Cu acestea fiind spuse, de azi mă duc la sala.

Nu știu ce mă așteaptă, dar dacă nu dau nici un semn până mâine dimineață, înseamnă că-s leșinată în pat, cu mușchii ferfeniță și fără drept de băut rose, după ce se culcă copiii.

Baba 
Mama la frumusețe suferă.

 

Sursa foto

 

 

 

 

 

 

 

 

Share This Story!

3 Comments

  1. Feli 23/09/2019 at 11:02 - Reply

    Am slabit doar razand cand am citit articolul :)).
    In ritmul asta nu am nevoie nici de antrenor:))

    • Dina Bento 23/09/2019 at 16:41 - Reply

      Nici eu n-am slăbit azi, că am fost la o întâlnire și-am băgat tort :D

  2. Ioana 23/09/2019 at 14:18 - Reply

    Foarte tare! :))))

Leave A Comment