Jurnal de părinte
-
Nu mi-e teamă de covid, cum mi-e teamă că o să-mi pierd mințile!
Săptămâna trecută, pentru prima dată-n viață, mi-am simțit creierul amorțit. Exact ca atunci când stai rău pe o mână și la un moment dat nu o mai simți, o miști dar tu nu simți nimic, așa am pățit eu cu creierul meu. Stăteam sprijinită de blatul de la bucătărie, privind aiurea-n largul camerei când au venit copiii să îmi ceară de mâncare iar eu mă uitam la ei, mă chinuiam să caut niște informații utile prin sertărașele creierului dar rezultatul era zero. Mă uitam tâmp la ei și nu-mi venea următoarea mișcare. Îmi amorțise creierul. Îmi tremura, nici o reacție. N-am să vă mint spunându-vă că nu m-a luat puțin…
-
La finalul unei zile de școală, tot mama rămâne
Ieri, între 3 pauze de mere, un sandviș și-o cafea uitată pe masa de la intrare în drum spre tomberon, am surprins pe geamul de la bucătărie imaginea de mai jos: Copiii ieșiseră împreună să culeagă frunze de toamnă pentru o activitate de-a lui Beti de a doua zi. Mi s-a topit sufletul de dragul lor și mi-aș fi umplut telefonul de poze dacă toată distracția n-ar fi durat sub 10 secunde. M-am bucurat precum o mamă de bebeluș în fața primului scutec schimbat, în fața primului gângurit, a primelor unghii tăiate. Și-n momentul acela de bucurie supremă, prima după multe zile de oboseală și frustrare, am realizat că școala…
-
Școala on line: Stan și Bran, varianta dramă
Voi știți de ce nu s-a făcut Stan și Bran varianta dramă? Pentru că nu au trăit vremuri de școală on line. Adică să râzi și să mori de plâns în același timp. Ieri, când m-am trezit în prima zi de școală on line părea o zi normală. Cât de greu poate să fie să stai acasă cu copiii în timp ce ei fac școală on line cu profesorii? ”Ai montat mașina de spălat rufe”, mi-a spus o cititoare. O poți face și pe asta….. Dar uite că abia mi-a ieșit. De aia se duc bărbații să monteze mașini, ca să aibă copiii cu cine face școală on line. Și…
-
Dragostea în vremea măștii
Obișnuiesc din când în când să-l mai întreb pe Andre dacă și-a făcut vreo prietenă la școală. Sunt un pic din bunica sau unchiul acela din copilăria noastră care ne întreba: – Și, ai vreun iubit la școală? Iar noi ne rușinam și ne rămâneau cuvintele în gât. Sunt mai mult decât convinsă că sunt mulți dintre voi care consideră această întrebare nepotrivită, nelalocul ei. Dar fix aici stă plăcerea comunicării asertive și a schimbului de opinii. Că voi credeți una, eu cred alta și poate la un moment dat ne înțelegem și putem fi de acord cu părerea celuilalt. Și de nu, măcar să o acceptăm ca fiind a…
-
Nici rutina nu mai e ce-a fost!
Nu știu despre voi, dar mie mi-au trebuit 3 săptămâni să-mi intru într-un oarecare ritm de când a început școala. Nu mă plâng, Doamne – ferește, nici pomeneală! Copiii mei merg la școală zi de zi, iar asta este într-adevăr o binecuvântare! Doamne, te rog eu din sufletul meu de mamă care aleargă pe toate palierele stadionului olimpic în timp ce bagă și la spălat, face și mâncare, scrie și emailuri, rezolvă și probleme la serviciu, duce copilul și la fotbal și pe celălalt la gimnastică, nu-mi lua și bucuria asta că nu vreau să mă întorc în pijamale și nici pe doamna la mine în dormitor nu mi-o mai…
-
Ești prea drăguță ca să-mi placă de tine!
Zilele trecute am fost în vizită la Casa Timiș, un loc minunat lângă București, un pic cam scump, dar cu servicii la care nu aveai ce reproșa. Ne-am plimbat prin podgorii, am mers cu bicicletele, am mâncat pe terasă, iar în tot acest timp, copiii s-au jucat la locul de joacă foarte curat și bine pus la punct. A meritat toată cheltuiala pentru câteva ceasuri de relaxare și bună dispoziție! Și cum stăteam noi așa și ne delectam, eu cu un prosecco, restul cu un vin roșu, numai o văd că vine cu lacrimile șiroindu-i pe chip, Beti a mea cu fetița unora dintre prieteni, încercând s-o liniștească. – AAAAAAAAAA,…
-
Școala on line/ hibrid: copii în pijamale, mic dejun la pat și un film bun pe youtube
În țara unde numărul de îmbolnăviri covid sare de 2000, școala copiilor noștri anunță că de luni toți elevii merg la școală în format fizic. Nu e tocmai o știre care să nu te surprindă, mai ales când o mulțime de instituții își închid porțile și-și mută cursurile în on line. Nu cred în școala de acasă! Sunt unul dintre părinții care mai degrabă crede în porci zburători decât în școala făcută de acasă. Înțeleg că atunci când situația o impune și nu avem de ales, așa cum a fost în luna martie, e nevoie să mă închid în casă și să fac cursuri on line cot la cot cu…
-
Ferma Dacilor, un weekend în familie lângă București
De ziua soțului meu, acum vreo două săptămâni, am avut un gând, pe principiul – ce i-ar plăcea soției să facă de ziua soțului ei – să mergem numai noi doi, undeva, la munte, în liniște și pace. Și-am căutat și tot am căutat locații, pentru că-mi doream ceva special, dar nici c-am găsit. Cochetam cu ideea de a merge la un ”glamping”, dar n-am avut succes. Pentru necunoscători, nu că eu n-aș fi descoperit de curând principiul, ”glamping” înseamnă un stat la cort, dar un stat de 5 stele. N-am mai fost și nici n-am mai văzut până acum ce reprezintă, dar dați-mi voie să mă îndoiesc că ar…
-
Visul oricărui părinte: și tabletă, și copil concentrat, și atent, și creativ și curios!
Vă spuneam în puținele mele momente de luciditate și timp liber din perioada școlii on line, că unul dintre lucrurile care mă enervau cel mai rău era atunci când Andre își deschidea pe o jumătate de ecran lecția la română și pe cealaltă jumătate, juca nu-știu-ce-joc. Pentru că se plictisea, pentru că lui nu-i mai venea rândul, pentru că el a terminat deja și trebuia să-i aștepte și pe ceilalți, pentru că nu era competiție, nu primea atenție, nu era interacțiune, nu exista autoritatea profesorului, comunicarea era obturată de tehnologie, doamna învățătoare nu-l auzea, copiii vorbeau peste el așa încât, la un moment dat nici nu m-am mai putut supăra…
-
Început de școală în pandemie, surprinzător, un pic mai bine!
Așa de mult mi-a plăcut începutul acesta de an școlar că dacă s-ar putea l-aș mai trăi de vreo câteva ori, ca într-un film din ăla, de se repetă aceeași zi la nesfârșit. N-am fumat nimic și nici nu prea beau alcool la început de zi, asta dacă aveați vreun dubiu! Am văzut ceva fotografii pe Facebook cu situații unde s-a stat la rând la intrarea în școală ca acum 30 de ani la pâine și ulei, fără distanțare și vreun interes asupra măsurilor impuse. În cazul nostru, s-a aplicat respectul și buna cuviință și tare mi-a mai plăcut! Dovadă că se poate dacă există o bună organizare! În primul…




























