Jurnal de părinte
-
Zâmbetul nu se vede, dar dincolo de mască, se aude glasul!
Cred că s-ar fi întors în mormânt șefa de la parentingul modern dacă ar fi văzut ieri cum au fost ”împrieteniți” copiii cu clasele de studiu. E deja istorie povestea cu intratul în clasă a părintelui, așteptatul lângă ușă și îmbrățișarea de despărțire mai lungă de 2 minute. Dacă mi-ar fi spus careva acum 1 an, pe când stăteam cu fii-mea în brațe plângând pe holurile grădiniței că ar vrea să intre dar nu prea, că la pregătitoare nici măcar nu voi putea s-o conduc în clasă și nici măcar nu o va vedea pe doamna învățătoare la moacă, i-aș fi spus că fabulează, iar eu sigur plecam pe câmpii…
-
Fie covid-ul cât de grav, an școlar fără flori încă nu s-a inventat!
Nu vreau să sune ca o scuză expirată, dar treaba asta cu datul de flori la început de an școlar continuă să fie o reminescență din timpurile apuse când de 23 August se făceau poduri de flori și se scria în culorile lalelelor ”Trăiască Ceaușescu! ” sau un loc de muncă la primărie, o programare la medic sau un pat într-o rezervă începea întotdeauna cu un buchet de flori și o cutie de bomboane. În plus, dacă faceți o cercetare scurtă, o să observați că obiceiul acesta cu florile se întâlnește cel mai des în țările foste comuniste. N-o să vedeți așa ceva în Danemarca, Norvegia, Anglia, Franța sau Portugalia.…
-
Nimic în viață nu-i pe gratis!
Adevărul e că cine a avut ideea genială de a da Stikeez-uri la cumpărături de minim 50 lei la Lidl probabil are portretul înrămat la intrarea în birourile centrale pentru veșnicie. – Cine este domnul din tablou? întreabă copiii anului 3045 în vizită pe Pământ. – Este inventatorul Stikeez-urilor, dragii mei, jucăria care a înnebunit mamele și tații, copiii și bunicii prin anii 2020 când Pământul a fost lovit de pandemie. Haideți să înaintăm, mai în față veți avea ocazia să vedeți și câteva din astfel de colecții rămase de la cei care au plecat fericiți dintre noi, cei mai norocoși colecționari și cumpărători de mare cursă. Pe Pământ, anul…
-
Copiii pot deveni mai mult decât ceea ce le spun părinții că sunt!
Nu am nici o îndoiala că ați auzit cel puțin o dată în viața voastră de sintagma: Copiii devin ceea ce părinții le spun că sunt! Sună tare bine, adevărat, dar și puțin de speriat! Expresia asta are partea ei de adevăr, copiii au tendința de a deveni ceea ce li se spune că sunt. Dacă auzi ani în șir că nu ești bun de nimic, la maturitate vei avea, fără nici un dubiu, probleme mari cu încrederea în sine. Dacă auzi ani la rând că ești frumoasă, poți să fii tu Muma Pădurii că tot prințesă te vezi, ceea ce e mai mult decât minunat! Iar dacă auzi ani…
-
Mamelor din lumea-ntreagă: școala e ultimul stres când empatia s-a dus pe apa sâmbetei!
Știți de ce la războaie se duceau, cu puține excepții, doar bărbații? Nu pentru că erau mai puternici sau mai îndemânatici la arme, nici mai pricepuți la mânat calul sau pus bombe, ci pentru că dacă erau chemate femeile, s-ar fi amânat războaiele până în zilele noastre, că s-ar fi certat între ele cine-și crește copilul mai bine. S-ar fi dus naibii împărțirea lumii, eliberarea sclavilor și descoperirea de noi teritorii. – Cum fată să-l trimiți la școală pe timpul războiului? Eu am chemat-o pe soacră-mea la mine, să se ocupe ea. Mai bine acasă, decât cine știe ce pe ce coclauri să umble, fără mine. Să-l mai tragă și…
-
O traumă ici, o traumă colo
Am fost prin parc zilele trecute, iar fără să vreau, ca să nu credeți că mă transform în vreo babă din aia care trage cu urechea la ușa copiilor, din două în două mame am tot auzit cuvântul traumă. – Vorbește cu el să nu-l traumatizezi! se auzea lângă tiroliană. – Lasă-l să-ți arate ce vrea să facă, să nu-l traumatizezi mai rău! se discuta lângă leagănul din colț. – Nu mai țipa la el că-l traumatizezi! se supăra o mămică pe bicicletă. Noroc că parcul e plin de copaci, e și o apă cu pescari, bănci, mulți copii, unii joacă fotbal, alții tenis, că altfel aș fi crezut că…
-
În câte părți se împarte sufletul unui părinte?
De când sunt mamă, am pendulat continuu între ideea de a da ce e mai bun din mine pentru copii și a păstra o bucățică și pentru mine. Îmi reveneau deseori în minte fraze întregi din cărți și din articole cum mamele puternice și curajoase, organizate și ferme sunt modele vii pentru copiii lor în plină dezvoltare. Că e important pentru copil să vadă că mama e mereu acolo când el are nevoie, că are și mâncarea făcută când îi este foame, că hainele sunt spălate când s-a pătat pe tricou, că așternutul e călcat când s-a scăpat pe el în pat, că e zâmbitoare în mijlocul unei crize de…
-
Înecul se produce în mai puțin de 2 minute. Cu tot cu steag verde, salvamar și plaja plină de oameni
Am știut dintotdeauna că marea este periculoasă, dar mai ales sora ei mai mare, oceanul. Asta și pentru că nu sunt cea mai mare prietenă a ei, mă rog, până să devin mamă, preferam muntele că nu aveam atâta răbdare să stau și să mă bronzez la soare, dar de câțiva ani am început să iubesc plaja pentru că e singurul loc unde adorm instant, pe prosop, în timp ce soțul stă cu copiii în apă. Deci, cum spuneam, de înotat știu cât să nu mă înec dacă se întâmplă să cad din barcă la mal, iar de iubit marea, mai așa, de la distanță, de pe prosop, cu nasul…
-
Echilibrul interior e atunci când bagi la spălat, bei cafea și fericirea a plecat cu tati în parc
Legenda spune că Osho a plecat în lume să descifreze armonia universală ca să înțeleagă de ce mama lui bea cafea în rochia aia bună, în timp ce băga rufe la spălat. După articolul cu Eul echilibrat m-a întrebat multă lume, probabil că și într-un fel retoric că n-oi fi eu chiar mama echilibraților, cum să facem să devenim unul dintre ei. Dacă ar fi să răspund scurt pe doi aș spune că încă nu s-a născut omul care să fie echilibrat în toată aria lui de viețuire: și acasă și la serviciu, și la bere cu prietenii, și cu mama soacră și cu vecina de la 3 care l-a inundat…
-
Cum mi-am tuns copilul și n-am luat bătaie
Că am o problemă cu părul copilei am mai spus-o pe aici, și au trecut 2 ani de când am comunicat-o public și tot nu m-am liniștit. Nu e nimic mai enervant să văd cum îi intră înghețata în păr și cum i se lipesc toate firele de păr de pastele cu fructe de mare. – Nu vrei să-ți prind părul, Beti? – Nu, mami, mie îmi place așa, pe spate! – Bine, iubirea mea, dar știi, uneori ar fi bine să-l mai prinzi că-ți stă mai bine! – Dar mie îmi place așa, pe spate. Precum vedeți, n-am evoluat deloc. Tot la stadiul în care eu mă rog de…
