-
Cum liniștesc copilul în criză
Înăuntrul nostru stă un copil care are nevoie de atenție. Înăuntrul copiilor noștri stă nevoia de atenție din partea părintelui adult. Așa se explică de ce nervii copiilor se încheie de cele mai multe ori cu crize generalizate în care copilul plânge, iar părintele urlă. Sau, invers. Astfel că, deseori se ajunge ca părintele să-și impună punctul de vedere, activând apoi, sentimentul de vinovăție: oare, am exagerat? oare, am greșit? oare, sunt un printe rău? Sau, alege să facă după voia copilului, numai să-l vadă fericit. O fericire iluzorie, desigur, care ține mai puțin de o zi. Atenția își cere mereu tributul. Cu un copil interior suferind după atenție este…
-
Cheesecake cu ciocolată
Am primit această rețetă de la prietena mea din Anglia pe care a văzut-o la Jamie Oliver. Fiind un cheesecake, adică foarte repede de făcut, dar și cu ciocolată albă și neagră am zis că așa ceva este de neratat. Iar când copiii sunt în vacanță și nu mai știi ce să le dai la gustare, un cheesecake te poate salva oricând. Și câștigi și premiul de cea mai bună și atentă mamă a zilei :) Ce să vrei mai mult? Doar rețeta! Ingrediente: Pentru blat: 300 g biscuiți (de oricare aveți) 100 g unt topit (80% grăsime) Pentru crema de brânză: 300 g cremă de brânză 1-2 linguri zahăr…
-
Sunt eu aceeași, de atunci sau am crescut mare?
Anul trecut, pe vreme aceasta, am publicat pe pagina mea de facebook aceste doua fotografii și textul aferent: Când m-am văzut azi dimineață în oglindă cu părul prins în coadă după o veșnicie, mi-am amintit brusc de această fotografie făcută când aveam 8 ani la mama, la grădi. #destindemama De câte ori mă uit la o fotografie cu mine, mă întreb: sunt eu aceeași, de atunci sau am crescut mare? Fotografia cu mine mică are o poveste pe care probabil, nici mama nu o știe. Pantalonii de pe mine erau mov și nu-mi plăceau absolut deloc. Dar mama îi iubea. În ziua aia, i-am îmbrăcat cu tricoul galben,…
-
În durere stă salvarea
Sunt 2022 de ani de când sărbătorim Paștele, de când ținem post, mergem la biserică, aprindem lumânări, ne rugăm, cerem ajutor, gătim cozonac și ouă roșii, nu spălăm și nu facem curat în casă că e păcat, încercăm să fim mai buni și mai iertători în numele lui Iisus Hristos, cel care a fost răstignit pe cruce pentru salvarea noastră și totuși…. …..și totuși, ne scapă cea mai importantă și cea mai de folos lecție pe care o primim în fiecare an în ultimii 2022. În durerea NOASTRĂ stă salvarea! Nimeni nu este responsabil pentru salvarea noastră! Pentru că numai în durere ne descoperim! Și cu cât trece timpul mai…
-
Există viață după dermatita atopică
Știți, probabil deja, că Beti are dermatită atopică de când s-a născut. Sau poate nu de când s-a născut. Poate de la un vaccin, poate de la ceva neindentificat de la mâncare, poate de la aer, din aer, genetic sau din necunoscutul vieții. Am povestit cât de grav a fost când era mică, anii de criză și stres prin care am trecut, simțindu-mă la nesfârșit mama care nu face suficient ca să-i fie bine copilului. E adevărat, așa cum mi se spunea, că atunci când va fi mai mare se va diminua. Dar nici asta nu știu cât e de liniștitor. Că tu nu vrei să-ți crească copilul mare, brusc,…
-
Chips-uri de casă la cuptor
Și ca orice alte chips-uri, greu te mai poți opri din mâncat. Partea bună e că acestea sunt făcute în casă, nu conțin decât 5 ingrediente pe care toată lumea le are prin bucătărie și nu sunt deloc procesate. Desigur, nici nu au gust de chips-uri din cartof pentru că nu conțin cartof, dar au un gust care merge perfect pentru gustarea de după școală sau pentru o vineri seară, la televizor. Rețeta nu are nici un secret, însă ca și mențiune, încercați să întindeți foarte bine foaia înainte să o tăiați ca să iasă chips-urile cât mai crocante. Iar acum, haideți la treabă! Ingrediente: 250 g făină albă 2…
-
Mother Africa, vacanță de vis în Africa de Sud
Și am ajuns și în Africa. N-am crezut că voi trăi clipa să scriu despre experiența mea în Africa atât de curând. La cum se arătau vremurile în ultima perioadă, în ciuda dorinței mele aprinse de a o vizita, aveam momente când începusem să mă îndoiesc. Cu toate că intuiția îmi spunea că voi ajunge să-mi împlinesc visul. Mă întreabă toată lumea: – Și, cum a fost? Iar eu nu pot decât să spun atât: – Revelator! Mi-a luat ceva timp să-mi pot aduna gândurile și să împărtășesc din experiența mea. O să vă spun din capul locului că e un articol extrem de subiectiv, am trăit vacanța în Africa…
-
Cum folosim și ce gătim la oala sub presiune One Pot
Folosesc oala sub presiune One Pot de la Tefal de aproape 2 ani și în continuare, rămâne o achiziție pe care o recomand oricui își dorește să gătească mâncare sănătoasă și gustoasă acasă. La prima vedere, ar putea părea greu de folosit cu atâtea butoane și opțiuni, dar dacă înțelegem sistemul de funcționare o să vedeți că e mai simplu decât credeți. Pentru orice rețetă care începe cu ”căliți o ceapă”, prima funcție pe care o folosim e cea de ”brown”. Tocănițe/ ciorbe (brown/ stew/soup/simmer) După ce ați călit ceapa în puțin ulei, adăugați legumele, carnea și, dacă e cazul, sosul de roșii, amestecați, continuați pe ”brown” pentru aproximativ 5…
-
Uneori, iubirea înseamnă răbdare
Una din întrebările pe care mi le pun cel mai des în ultima perioadă este: Ce înseamnă iubirea? Ce este iubirea? Și mi se pare puțin nedrept față de această emoție atât de puternică să nu o fi studiat în manualul de filosofie dintr-a 12-a, pe lângă: ce este omul? ce este Dumnezeu? ce este libertatea? Când suntem mici, iubirea e definiția egală cu părinții. Cu siguranța, cu încrederea, cu atenția pe care o primim de la ei. De aceea, dacă în copilărie nu am avut parte de acestea, le căutăm în partenerul de lângă noi. Și spunem că îl iubim. Și poate chiar asta este iubirea. Când ne facem…
-
Cum să-și consume copiii energia o primăvară și o vară la un loc
În anii 90, după Revoluție, aveam 8 ani când începuseră să apară și la noi filme de peste ocean unde vedeam pentru prima dată case fără gard în față, uscătoare de rufe pe care le confundam cu mașinile de spălat și nu înțelegeam de ce ies hainele uscate din ele și nu mai spun de telefonul fix cu cablu luuung care ajungea din bucătărie în sufragerie și apoi în baie. Vă mai amintiți? Dar cel mai mult și cel mai mult mi-au rămas în memorie căsuțele acelea din lemn pe care le construiau tații în curtea casei și se jucau copiii în ele toată ziua. Unele aveau pat și lumină…




























