Stil de viață
-
Să crezi în prietenie cu totul e dovadă de curaj pur!
Sunt în mașină cu fetița mea de 6 ani și îmi povestește ceva de la grădiniță. – Mami, Ioana mi-a spus că mâine îmi aduce un cadou la grădi. – Păi și tu ai crezut-o? – Da…. – De ce? – Că Ioana e prietena mea. Primul instinct după răspunsul acesta a fost să-i zic: – Nu poți să ai încredere în tot ce spun cei din jurul tău. Dar am preferat să tac. Încrederea nu e o lecție dintr-un manual pe care-l studiezi la școală. Încrederea o simți, o câștigi sau o pierzi, a avea încredere în cineva e o alegere. Și nu oare, tot noi ne educăm copiii…
-
Ce mă enervează la soțul meu de-mi vine să-l strâng mereu în brațe
Dacă mă enervează ceva rău la bărbatu-meu, dar în același timp îl și iubesc de mor pentru asta, cam imposibil dar numai femeile pot face asta să pară normal, este asumarea lui. Indiferent ce face, ce zice, cum zice, unde zice, unde face ce face, el nu are mustrări de conștiință. Nu-l gâdilă nici un neuron naufragiat, nu-l frustrează nici un gând. Și în nici un caz nu-și pune problema ce cred alții despre el. Încă se mai îmbracă cu un tricou pe care alții l-ar fi făcut de mult cârpă de praf. – Tot cu tricoul ăsta te îmbraci? – Da, ce are? – E vechi, e de pe…
-
Visul meu devine realitate (III) – Teama simțită la nivel visceral e drumul către vindecare
Lumea se împarte în oameni care recunosc că-i doare și ceilalți care par de neatins. Dar în clipele noastre cele mai intime, în momentele cele mai adânci în care avem curaj să ne ascultăm și să ne observăm cu ochii plânși și sufletul rupt în bucăți ne dăm seama că numai înfruntându-ți demonii poți ascede spre TINE. Cel fără de teamă și împlinit! Săptămâna trecută am fost pe fundul oceanului. Fundul acela întunecos, unde razele soarelui nu mai bat, peștii nu mai ajung, plantele nu mai cresc. Nu mă întrebați de ce, că nu o să știu cum să încep. A fost un cumul de emoție că m-am văzut cu…
-
Treaba bărbatului este să-și iubească familia, iar treaba femeii s-o țină aproape
M-a întrebat de curând o cititoare la articolul în care povestesc cum m-am trezit de dimineață și m-am apucat să curăț zăpada în loc să-l aștept pe soțul meu s-o facă, cum de nu m-am gândit că e ”treabă de bărbat”, cum de sunt atât de tolerantă, cum de pot? Alteori, mi s-a spus că nici nu par căsătorită făcând atâtea lucruri singură. Iar de cele mai multe ori, oameni apropiați care mă știu bine, mi-au spus că nu înțeleg cum de aleg să fac un milion de lucruri în timp ce soțul meu se duce, doar, la serviciu. Ceea ce se vede din afară e sub 1% din ce…
-
Visul meu devine realitate (II). Când îți dorești cu adevărat, vei reuși!
(continuare de la partea I) Felicitări! Așa, la final. :) Sunt fericită, cartea a ieșit foarte bine. Să ai succes și s-o lansezi așa cum îți dorești! Mi-a scris ieri editoarea, după o muncă la foc continuu de 2 luni. Gata! Ultima virgulă a fost adăugată, ultimul paragraf modificat, ultimul punct închis. Și-abia de-acum începe greul Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo câțiva ani că cel mai simplu lucru din a scrie o carte este fix partea de a o scrie cred că l-aș fi crezut puțin nebun. De fapt, bărbatu-meu a tot vrut să mi-o spună dar risca să nu mai vorbesc cu el o viață jumate, așa…
-
Nu alerga după cei care nu te vor! Vei cerși mereu atenția lor!
Mi-ar fi plăcut să învăț treaba asta mai devreme. Mi-ar fi plăcut s-o știu încă de când am făcut ochi, primii pași sau când am zâmbit pentru prima dată. Nu alerga niciodată după cei care nu te vor! Nici în iubire, nici în profesie. Vei cerși mereu atenția lor și îți vei pierde drumul spre fericire. Nu mai accepta flori de împăcare dacă cafeaua și-o bea cu alta Era o perioadă, acum vreo câțiva ani, când nu știu exact ce se petrecea în jurul meu, prin ce grupuri intrasem sau ce timp aveam la dispoziție dar îmi ajungeau la urechi numai situații din astea cu femei înșelate de bărbați care-și…
-
Viitoare șoferiță de raliu la categoria 80+
Dacă vreodată vă întrebați: oare de ce mi se întâmplă mie toate astea? Să știți de la mine un singur lucru: nimic nu e întâmplător în viața asta. Toate experiențele pe care viața ni le oferă vin ca să ne pregătească pentru lucrurile incredibile ce urmează să se întâmple. E nevoie doar să ne lăsăm să fim. Era ianuarie când m-am înscris să fac școala de șoferi în 2008. O iarnă blânduță, cu ceva ghețuș, puțini nămeți, dar totuși, iarnă, iar eu abia puteam ține volanul drept. Pe vremea aia stăteam în zona Tineretului, aveam metroul la 5 minute de casă, mă durea pe mine la teniși de carnet și…
-
Visul meu devine realitate (I)
Dacă m-ați întreba care este cea mai mare calitate a mea, aș spune așa, rapid din vârful minții că determinarea. Iar dacă m-ați întreba care este cel mai mare defect al meu, aș spune super convinsă, lipsa de încredere. Acum o să vă las să procesați un pic. Mie mi-a luat o noapte și-o dimineață, 2 cafele și-o brânză cu mămăligă ca să mă conving că două lucruri atât de diferite pot funcționa, într-un mare haos într-adevăr, împreună. Cum să fii determinat, să muți munții din loc, nimic să nu pară imposibil, și totuși, pe de altă parte să-ți fie frică să încerci ca să nu te faci de rușine,…
-
Îți amintești când ai curățat curtea în loc să te gândești la tine?
Pentru acest articol am nevoie de la voi să faceți un exercițiu de toleranță maximă. Din acela în care vă găsiți la 40 de grade în autobuz lângă subțioara unui om transpirat. Și în loc să-l înjurați, vă gândiți că e un amărât care nu are bani de un spray sau poate că nici nu știe ce e asta, ignorându-i între timp ceasul de la mână, modelul de telefon, haina de pe el. Atât de tolerant vreau să fiți! A nins rău în toată țara, viscol, vijelie, copaci rupți, străzi închise. Eu m-am trezit ieri dimineață pusă pe treabă. Poate că m-am pregătit în timp ce dormeam, fără să știu,…
-
Vine un timp când numai de timp mai ai nevoie
La câțiva ani după ce-l cunoscusem pe soțul meu și locuiam deja în România, într-o discuție de-a noastră despre ce ne dorim de la viață, el mi-a spus că vrea să se pensioneze la 45 de ani. Nu eram încă măritată cu el, deci mai aveam timp să fug de unul care abera într-un mare stil. Dar nu sunt eu omul care să ia decizii pripite, așa că, m-am uitat lung la el, am zâmbit în colțul gurii, ca să nu se simtă omul stânjenit și i-am zis: – De ce? Adică, de ce ai vrea să te pensionezi la 45 de ani, ca să faci, ce? Să stai degeaba?…
