-
Îți amintești când ai curățat curtea în loc să te gândești la tine?
Pentru acest articol am nevoie de la voi să faceți un exercițiu de toleranță maximă. Din acela în care vă găsiți la 40 de grade în autobuz lângă subțioara unui om transpirat. Și în loc să-l înjurați, vă gândiți că e un amărât care nu are bani de un spray sau poate că nici nu știe ce e asta, ignorându-i între timp ceasul de la mână, modelul de telefon, haina de pe el. Atât de tolerant vreau să fiți! A nins rău în toată țara, viscol, vijelie, copaci rupți, străzi închise. Eu m-am trezit ieri dimineață pusă pe treabă. Poate că m-am pregătit în timp ce dormeam, fără să știu,…
-
Ceea ce femeia n-a reușit în 3 ore, a reușit bărbatul într-un minut jumătate.
Buuun, deci am filmat azi un video că mi se părea mie interesant să vă povestesc cum îmi fac rapid și frumos unghiile acasă cu o super unealtă recent descoperită la magazin, eu cea fără de unghii frumoase. După ce mi-am făcut patul la linie, de parcă aș fi auzit-o pe fii-mea cum stă lângă mine să mă verifice și am vorbit cât de frumos am putut, nu am mai reușit să scot filmul din telefon. Și erau numai vreo 10 minute. 3 ore m-am chinuit, am șters aplicații, inclusiv Whatsapp, poze vechi, de toate, nici o șansă. Îmi dădea o eroare: ”A device attached to the system is not…
-
Degeaba vrem noi să fim și cu drepturi și egale și respectate dacă bărbatul tot din grotă iese
Tot aud în dreapta și în stânga despre emanciparea femeilor. Că vrem drepturi, că vrem să fim egale cu bărbații. Că acum sute de ani voiam să votăm, mai apoi să conducem mașini, să purtăm pantaloni, să fumăm, să divorțăm, să pilotăm avioane ca astăzi să conducem firme, țări și unele dintre noi să fim nu egale, ci cu mult peste unii bărbați. Eu vă zic însă un lucru: Degeaba vrem noi să fim rupte din soare și cu drepturi și egale dacă bărbatul tot din grotă iese. Am citit acum vreo doi ani cartea lui Stephen King, About writing – Despre scris, unde autorul povestește cum scrie el cărțile,…
-
Suntem atât de singuri! Și totuși, atât de conectați cu noi înșine
Tot văd în dreapta și în stânga, zilele acestea mai mult ca niciodată, uimirea unei țări întregi despre cât de singuri suntem. Câtă singurătate! strigă lumea cât e internetul de mare. Iar eu, nu încetez să mă tot întreb, care-i problema de a fi singur. Ce este această singurătate de care ne speriem mai ceva ca bau-baul din poveștile pentru copii? Că trăim iluzia unei vieți sociale din fața calculatorului, asta o știm cu toții. Însă, ce e atât de rău în a fi singur? Mi se pare că tocmai, oamenii puternici și echilibrați pot fi singuri, găsesc cu ce să-și ocupe timpul, au o liniște interioară creativă și care…
-
Frații de vârstă apropiată vin cu-o mamă relaxată la pachet
– Știți cine-i mama care își bea cafeaua relaxată pe margine, în timp ce copiii ei se joacă împreună? – Eu! Întotdeauna am considerat că e treaba fiecăruia câți copii face, dacă face și la ce distanță de timp îi face. Mi se pare un lucru atât de personal că nici în glumă nu aș întreba un cuplu: – Și, când mai faceți unul? În plus, opiniile mele despre făcutul copiilor sunt atât de puternice și atât de bine bătute în cuie, încât oricare ar fi părerea altuia despre asta mă va lăsa complet rece. Dintotdeauna mi-am dorit doi copii, apropiați de vârstă. Și niciodată în viața mea nu…
-
Mai presus de liniștea părinților stă fericirea copilului
Când eram însărcinată cu Andre, unul dintre sfaturile pe care le-am primit a fost ca părinții să se pună de acord în educația copilului. Să nu fie unul polițistul bun și celălalt rău. Amândoi să se susțină și să transmită mesajul coerent copilului. Dacă stau să mă gândesc, cam asta spun și cărțile de parenting, alea pe care eu nu prea le-am citit decât pe diagonală. Inițial, sfatul primit făcea tot sensul din lume. Mai apoi, la o ieșire în oraș, tot pe principiul: părinții să nu se contrazică în fața copilului, o femeie mi-a povestit cum într-o seară la masă, soțul ei, dintr-un motiv serios la momentul acela i-a…
-
Una e să iei decizii, alta e să fii ferm în decizii!
Cine n-are un bătrân să-și cumpere, zice o vorbă din popor. Și cine o fi fost poporul ăla, mare dreptate a avut. Eu n-am chiar un bătrân dar mă pot lăuda cu o prietenă mai în vârstă ca mine pe care a bucurat-o viața cu un bărbat cam pe tipologia bărbatului meu: corporatist, rol plin de responsabilități, asumat până dincolo de șosete, mai ales cu finanțele. Doar că trăind câțiva ani în plus și acumulând experiență, pare că uneori știe exact ce sfaturi să-mi dea când eu nu mai văd decât un polonic în cap și-o ușă trântită-n nas. Bașca mai e și vecină cu mine, deci când ți-e lumea…
-
Nu mă mai suna la birou
Cunosc multe persoane care dacă-și sună soții la birou și aceștia nu le răspund la telefon, se supără de nu te mai înțelegi cu ele. Am un prieten care-i răspunde soției de fiecare dată când aceasta-l sună, indiferent că e la birou sau la vreo întâlnire. Nu știu exact ce-l întreabă, ce-și pot spune, cert e că ea îl sună, el răspunde, probabil a fost la vreun curs de ”cum să ai o familie liniștită”, și-a învățat că răspunsul corect este: – Îi răspunzi soției la telefon. Iar al doilea răspuns corect este: – Da, iubirea mea, da, dragostea mea, așa este, viața mea! Și soțul meu răspunde la telefon…
S-ar putea să-ți placă și
Nu vezi nimic schimbat la mine?
Uneori, iubirea înseamnă răbdare
E prea frumos să fie adevărat
-
Secretul cuplurilor care îmbătrânesc împreună
Tocmai am ieșit din perioada de două zile în care adulții în rang de părinte nu și-au vorbit. Dacă aveți vechime pe acest blog, știți deja că 2 zile de nevorbit la noi e tare mult. Regula: nu te culca supărat pe nici un membru al familiei se aplică în proporție de 99% în familia noastră. Restul de 1% fiind de obicei situațiile în care mie îmi trebuie să procesez întreaga situație, să mă ventilez cu fetele la cafea sau pe principiul: nu mai am cu ce mă îmbraca, îmi împrospătez garderoba. Soțul meu, cum bănuiesc că se întâmplă și pe la voi, nu are de obicei nici o problemă.…
-
Bărbații care merg la shopping cu fetele nu sunt fericiți
Cât a fost azi fii-mea la balet, eu am dat o tură prin mall, că dacă tot s-a obișnuit să nu sprijin ușa pe partea cealaltă a sălii, unde oricum nu mă vede, mai bine să mă bucur și eu de ceva libertate. Știți cum se recunosc mamele care și-au lăsat copiii contra cost, prin mall, nu? Pasul rapid, ochii pe ceas, limba de-un cot afară: – Mai intru la Zara și gata! După ce-au intrat în alte 10 magazine de unde nu și-au cumpărat nimic pentru că cel mare pleacă în excursie, iar cea mică are nevoie de costum nou la balet. Așa o fii pe la alții, că…
