Stil de viață
-
Bărbatul la cumpărături, acest geniu neînțeles al ofertelor la detergenți
Un lucru care-mi place de nu mai pot și n-aș renunța la el decât cu prețul uscătorului din baie este acela de a merge la cumpărături. Dar nu de haine, încălțăminte și parfum, ci de mâncare și lucruri de casă. Adică Lidl, Cora, Metro, Selgros, Carrefour. E adevărat că-mi vine greu să-mi rezerv o zi de cumpărături, mi se pare că în locul timpului pierdut de a mă îmbrăca și de a mișca mașina din drum aș putea citi, scrie, aș călca hainele rămase în coș de acum 2 săptămâni, as putea chiar să șterg niște geamuri uitate și alea sau să-mi mai termin din treburile pentru birou. Dar odată…
-
Pandemia-ți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă
– Deschide ochii și vezi-ți bărbatul! a spus Pandemia când a bătut la ușă. – Păi ce să mai văd, că-l cunosc de 15 de ani! Tot habar nu are unde-i tomberonul de-mi vine să-i bag coșul pe gât! – Acum ai ocazia să-i faci o hartă…. O sun pe o prietenă zilele trecute și îmi spune că soțul ei face ceva de mâncare. Eu, sătulă până peste de cap să tot jonglez prin meniurile zilei, ba paste, ba carne de pui, ba porc, iar paste, iar ”oare ce mai fac mâine de mâncare?”, îmi apare un gând răzleț dar disperat: – Aș vrea și soțul meu să facă…
-
Oala minune sau cum să-ți faci mâncare în 10 minute
Despre One Pot de la Tefal aș putea să vă vorbesc vreo 30 de minute neîncetat. Minim. Mi-am cumpărat minunea asta de oală după ce am petrecut vreo 3 nopți la rând căutând review-uri și opinii despre alte oale din aceeași categorie. Am ales să-mi iau One Pot din două mari considerente: prețul acceptabil de 350 lei făcea exact ce aveam eu nevoie să facă: să gătească și să țină mâncarea la cald în timp ce eu mă ocup de altele Iar acuma să le luăm pe rând. Costul justifică din plin valoarea produsului, așa că după aproape 3 luni de utilizare nu am nici o părere de rău pentru…
-
Eu doar am intrat să cumpăr pâine
Dacă conștiința mea ar fi o persoană, ar arăta ca o doamnă profesoară serioasă, cu ochelari pe nas, catalog sub braț și cămașa albă, perfect călcată și mi-ar vorbi așa, în dimineața aceea când mă gândesc să verific ofertele de la Lidl: – Nu! Să nu te prind că deschizi pagina lor! – Da e marți deja și sunt în întârziere cu ofertele de luni! – Nu mai ai nevoie de nimic! Ți-ai cumpărat de toate! – Păi nu cumpăr nimic, doar mă uit…. – Ultima dată ai zis că intri și nu cumperi nimic și-ai ieșit cu aparat de raclette, față de masă, 2 cutii de înghețată…n-ai luat nimic!…
-
Viața în pandemie, ca o vacanță acasă cu copiii după tine
Când am început să aud pentru prima dată îndemnul: trebuie să învățăm să trăim cu virusul acesta, nu m-am gândit niciodată că e vorba de a ne schimba complet ritmul vieții pentru a face loc haosului și imprevizibilului din viața noastră. Mi-am imaginat că ne vom întâlni mai des cu el pe stradă sau la serviciu, că va trebui să ne schimbăm comportamentul și obiceiurile purtând mască, ca într-o relație de cuplu, unde personalitatea fiecăruia este deja formată, dar ne mai dăm unul după celălalt ca să supraviețuim împreună. Da de unde? Că ăsta a venit peste noi și ne obligă să facem numai ce vrea el: să ne lăsăm…
-
A fost odată ca niciodată un slăbit fără diete
O să vă anunț în premieră că m-am apucat de slăbit, ca să nu credeți că mi-a fost preluat controlul de un extraterestru îndrăgostit de smoothie-uri, ciocolată fără zahăr și apă cu lămâie, seara, după ce culcă copiii. Dar cum sunt cunoscută ca aia care și-a tăiat părul lung până la fund pentru că și-a dat seama dintr-o poză că-i stă ca naiba, s-a lăsat de fumat de mâine și nici n-a mai pus țigara-n gură vreodată sau s-a despărțit de iubit pentru că nu părea fericită în pozele cu el, într-una din zilele acestea grele de pandemie mi s-a pus pata să mă cântăresc și să mă îngrozesc. Mă…
-
Capacitatea bărbaților de a se autopuncta și-a femeilor de a se aglomera
Și, voi cum o mai duceți cu partenerul vostru în casă? Cum mai stați cu relația de cuplu? Vă mai recunoașteți vocile când strigați din baie că n-a schimbat rola de hârtie igienică sau aveți impresia că vorbiți cu vecinul de peste drum? Îi săriți în brațe de fericire când îl vedeți seara venind acasă sau îl așteptați cu sacul de gunoi la ușă? Sau poate că lucrați amândoi de-acasă și rândul lui la făcut mâncare nu mai vine. Pandemia asta a reușit să ne întoarcă relația de cuplu pe toate fețele, să ne pune la încercare zi de zi, de parcă am fi într-un joc pe calculator și e…
-
Cea mai relaxantă vacanță cu copiii în România
Tocmai ce m-am întors dintr-o mini vacanță la munte, unde am plecat cu copiii ca să prind puteri noi pentru încă o tură de școală on line și pandemie. Am plecat cu câțiva prieteni, și ei cu același scop, în timp ce soțul meu a venit după, pe principiul: cineva trebuie să câștige banii pe care nevasta-i organizează cu talent de magician. Sau cum spune o femeie înțeleaptă pe nume soacră-mea: noroc cu femeia că mai cheltuiește bani și mai pune economia pe roate! Deci, având toate premisele unei vacanțe reușite am plecat la munte și ne-am cazat într-un loc mirific, la Peștera unde este o peșteră cu lilieci. Ai…
-
Bărbatul după cum dă cu aspiratorul se cunoaște
Na, că se împlinesc vreo 5 ani de când tot scriu aici și n-am vorbit niciodată despre curentul acesta al împărțirii în mod egal a treburilor casnice dintr-o familie sau cum s-o chema treaba asta în care se militează ca bărbatul să dea cu aspiratorul, să facă mâncare și să crească copiii cot la cot cu femeia. Nu-i rău să ai un soț din acesta care atunci când vine seara acasă dă cu ușa de perete și-i strigă nevestei care-i corectează tema lu’ ăla micu la mate: – Iubirea mea, am venit acasă și am un chef nebun să șterg lustrele de praf! Femeia se excită la maxim, îl pune…
-
Viața de cuplu e atât de frumoasă când bărbatul are ochi să vadă, iar femeia glas să spună!
Mi-a scris ieri un domn un mesaj prin care mă ruga să-i spun de unde am cumpărat pila de unghii de sticlă din video-ul meu. Mă știți că nu prea sunt eu cu lacrimogenele și ștersul nasului în batista on line-ului, dar așa m-a impresionat mesajul lui că am lăsat toate cele deoparte și i-am dat o mână de ajutor. Mi-a scris că soția lui își dorește tare mult pila aceea, că a căutat-o și nu a găsit-o niciunde. Și-atunci, m-a impresionat și mai mult, am lăsat și cafeaua baltă și am căutat să-i trimit link-uri să-i simplific omului viața. Fericirea stă în lucruri mici Sună ca un clișeu, ohooo…

























