Nu-mi plac clișeele de tipul: jumătatea mea bună. Eu nu sunt jumătatea nimănui. Eu sunt eu, un tot, un întreg. Ieri poate mai puțin bun, azi minunat. El e fix la fel. Ieri m-a enervat, deci n-a fost jumătatea mea bună. Eu am fost jumătatea lui bună. Că l-am salvat de la inaniție, pregătindu-i o cină bună într-o atmosferă liniștită. Vedeți voi, nimeni nu e jumătatea nimănui. El cu ea sunt două bule care se mulează una după cealaltă, căutând armonie ca să nu se spargă. Eu cu soțul meu formăm un cuplu care se ceartă foarte rar. Și când zic ceartă mă refer la orice între a ridica vocea…