Cafeaua de la 10 – Cine duce gunoiul la voi în casă?

Să fi fost vreo două, trei săptămâni de când ieșeam mai des cu Cris în oraș. Nu ne știam foarte bine, de altfel, ne găseam în perioada în care descopeream lucruri care ne-ar fi putut atrage unul la celălalt.

Era într-o sâmbătă, pe la ora 12, când i-a sunat telefonul mobil. Eram în drum spre a lua prânzul în oraș.

– Dragule, noi venim în jur de ora 14.00 acasă. Ai putea te rog, să ne pregătești masa? l-a întrebat mama lui de la celălalt capăt al telefonului.

S-a uitat lung la mine, a stat puțin pe gânduri și i-a răspuns:

– Da, dar o să vin cu cineva la masă.

Apoi a închis.

Așa l-am cunoscut cu adevărat pe soțul meu. Gătind pentru părinții lui care veneau obosiți de la serviciu. Fără să interfereze cu viața lui în general.

După 15 ani, aceeași persoană nu ma gătește nimic. Nici nu mai are același timp, dar nici nu-și mai amintește rețetele pe dinafară.

Ce a dus la această schimbare?

Crearea unei obișnuințe că altcineva le va face pentru el. Un obicei pe care mamele, de cele mai multe ori inconștient, îl formează soților, iar apoi copiilor – Lasă, că te ajut eu. Ești obosit, duc eu gunoiul. Nu știi să vorbești limba mea, vorbesc eu pentru tine. Nu înțelegi ce zice, lasă că îți traduc eu. Iar pe copii avem instinctul de a-i ajuta acolo unde ei se pot descurca perfect – să se încalțe, să se îmbrace, să-și ducă lingura singuri la gură, să strângă după ei.

Facem asta din:

lipsă de răbdare și timp
nevoia de a demonstra că putem, suntem apte
nevoia de apreciere

Observați? E de la noi, nicicând că ei nu ar putea găti, duce gunoiul sau a vă ajuta cu copilul.

Le găsim de cele mai multe ori scuze, pentru a ne satisface noi nevoile menționate mai sus. Însă atunci când rolurile pe care ni le asumăm încep să ne obosească în așa măsură încât clacăm – și vedem în ultima perioadă foarte multe exemple de mame care nu mai pot, la propriu și își iau lumea în cap – putem ajunge la situații destul de greu de controlat – certuri, reproșuri, despărțiri.

Cred că fiecare membru din familie ar trebui să aibă un rol în bunul mers al treburilor casnice: tata duce gunoiul, marțea soțul pregătește cina, băiatul cel mare pune masa, fiecare își duce farfuria murdară la spălat.

Atunci când rolul este comunicat clar și asumat de membrii familiei și lucrurile se vor îmbunătăți. Fiecare își creează setul lui de așteptări pe care și le va atinge în cunoștință de cauză. Nu este nimeni luat prin surprindere și nicidecum nu impunem.

Înlocuim – Tu nu faci nimic în casa asta cu Aș avea nevoie să mă ajuți să-mi tai acest morcov. Crezi că mă poți ajuta?

Partea care mie mi s-a părut cel mai greu de realizat a fost aceea în care să realizez că am nevoie de ajutor. Pentru că ne formăm un mediu de supraviețuire în care ni se pare că suntem bine. Ne-am obișnuit să le facem pe toate. Uneori ne obișnuim să ne plângem de milă și atunci, îi dăm pe toți cei care ar putea să ne ajute la o parte.

În momentul acela de liniște de la metrou sau seara după ce s-au culcat copiii, uitați-vă în oglindă și gândiți-vă la un singur lucru – acesta este modelul pe care îl transmiteți copiilor voștri!

Tu ce fel de copil vrei să crești:

băiatul care stă pe canapea sau cel care își ajută soția în casă?
fata care pică moartă seara după ultimul vas spălat singură sau cea care primește ajutor și suport din partea soțului?

Ceea ce oferi e ceea ce primești. Și totul începe împreună cu soțul și soția ta.

Discuția pe larg o puteți urmări în episodul 15 din Cafeaua de la 10.