Conectare la nivel superior

Mi-a căzut în mână fotografia asta. E de la botezul finuțului nostru, în biserica unde ne-am căsătorit, alături de cel care vede cu ochii sufletului ceea ce contează cu adevărat.

– Să mai faci un copil, Dina, mi-a spus când eu am zâmbit la el. Să mai faci, că te iubește mult. Se vede în ochii lui.

N-am mai făcut. Dar cuvintele lui mi-au rămas în minte ca o confirmare supremă, spirituală, dincolo de puterea mea de a înțelege, că sunt bine, că sunt alături de omul meu. Și orice s-ar întâmpla, suntem împreună și ne vom sta mereu alături, la bine și la greu, așa cum e lăsat în slove.

Orice atingere a ta va da viață, orice mângâiere va lua durerea, orice zâmbet va aduce speranță.

Nu mă declar o persoană religioasă. Prima amintire legată de credință este aceea în care, copil fiind, îmi făceam cruce în fața fiecărei biserici pe lângă care treceam rugându-mă să primesc o bicicletă.

Apoi, mult mai târziu am schimbat bicicleta pe un prinț la care visam să mă iubească fix așa cum sunt eu.

Urma în timp, să-mi dau seama că cineva acolo sus mă iubea cu siguranță. Și tare mult. Pentru că prințul meu a venit la pachet cu o bicicletă, cu o voință puternică de a mă dezvolta și de a mă încuraja să fac în viață exact ceea ce-mi doresc.

Ar fi putut fi o întâmplare. Un semn. Un gând. Noroc. Sau o minune.

Soțul meu e catolic, nepracticant. Nu a înțeles niciodată cum oameni care fură și se tot fură la noi în țară, merg la biserică pentru a se șterge de păcate. Ca apoi s-o ia de la capăt precum un bebeluș renăscut.

Întâlnirea cu religia noastră n-a fost nici ea dintre cele mai fericite.

În 2006 abia ne cumpărasem casa noastră. Făcuse Cris 2 împrumuturi la bancă și dăduse și casa părinților gaj ca să putem finaliza tranzacția. Apoi, eu mi-am dorit să o sfințesc. Așa cum se poartă la noi: bărbatul cu cele omenești, iar femeia cu cele spirituale. N-a fost foarte încântat de idee, dar ce nu faci ca să scapi de gura femeii?

Și a acceptat, iar preotul a venit. Pe o iarnă cumplită de 7 ianuarie a cerut să îl aducem cu mașina pentru că nu putea merge pe jos 5 minute. Apoi nu i-a plăcut icoana pe care o cumpărasem chiar de la biserica lui, pe Cris l-a refuzat din start să-i stea alături pe motiv că e catolic, iar la final:

– Să plătiți cântărețul bine, că a venit special pe iarnă pentru voi!

De n-ar fi fost niște rude care să-l țină de vorbă pe Cris sigur l-ar fi dat afară direct în nămeți.

De atunci, de câte ori venea preotul la ușa noastră, întrebând:

– Primiți cu Boboteaza?

– Nu, și-i închidea ușa în nas.

Apoi completa supărat, spre mine:

– Nu-l vreau în casa mea!

Am rămas fidelă religiei, dar nu și bisericii sau preoților

După 4 ani, în 2010, ne-am hotărât să ne căsătorim. De unde visam să mă mărit în rit catolic și să repun în scenă nunta din November Rain, am decis împreună să ne căsătorim ortodox.

Dar pe cât de rapid am luat decizia, pe atât de greu a fost să găsim un preot care să ne accepte alianța catolico-ortodox. După multe vizite și mai multe discuții, am ajuns într-un final la Biserica Grigore Palama (din Politehnică).

M-am întâlnit cu Preotul Marian și cu o jumătate de gură i-am povestit – oare, pentru a câta oară? – povestea noastră.

– Asta nu e o problemă, Dumnezeu e peste tot!

Am rămas uimită. Acolo unde existau zeci de probleme și canoane de făcut, el venea atât de relaxat și mă întreba:

– Îl iubești?

– Foarte mult!

– Te iubește?

– Eu cred că da.

– Asta e cel mai important! Să vă iubiți! Dumnezeu vede!

– Când vreți?

– Pe 9 mai. E o duminică.

– Să vă treceți în caiet. Cum îl cheamă pe soț?

– Cris.

– Să vină odată aici, să vorbesc cu el, să îl cunosc.

Am ieșit plutind. Confirmarea aceea că e totul în ordine cu tine și cu visul tău este de neprețuit.

A doua zi, Cris s-a dus la biserică. Au vorbit față în față, doar ei. Nu știu ce și-au spus, dar acel loc a rămas ”biserica noastră„ unde ne-am botezat copiii și unde am botezat și noi, la rândul nostru.

Părintele Marian este ”părintele nostru”. Cel care mă conectează cu divinitatea, ca un medic al sufletelor care pune încredere acolo unde te îndoiești și care ne amintește mereu că:

Dumnezeu e peste tot și vede iubirea!

***variațiuni pe aceeași temă găsiți în Destin de mama, cartea care vă răcorește ca o înghețată în miezul verii