Ziua în care nu am făcut nimic

Vă vine să credeți că am avut parte nu de una, ci de un weekend întreg singură, fără să nu fac nimic?

Dacă mi-ar fi spus cineva acum o lună că voi ajunge să am 2 zile numai pentru mine, iar eu să reușesc să le păstrez doar pentru mine, i-aș fi spus că e nebun. Pe cuvânt de mamă care dacă ar fi putut ar mai fi cerut niște zile în plus de la Dumnezeu ca să mai scrie niște emailuri sau să se mai joace puțin cu copiii.

Dar e o vorbă tare înțeleaptă care spune că Dumnezeu nu îți dă ce vrei, îți dă ce ai nevoie.

Eu aș reformula-o așa:

Dumnezeu îți dă ce ai nevoie pe ce vrei.

Așa că, iată-mă astăzi să vă povestesc cum mi-am dorit și eu o zi fără să nu fac nimic și am primit două. În care nu am făcut absolut nimic.

Cum e să nu faci nimic? Nimic, absolut nimic?

Îmi tremură mâna numai când scriu cuvântul ”nimic”. Câtă putere are educația din care provenim.

– Nu sta degeaba!

– Dacă stai, stă norocul!

– Să nu te plictisești, nu ai voie să te plictisești!

– Cum? Nu faci nimic? Pune mâna pe o mătură, șterge un praf….!

Ceea ce însă, nu ni s-a spus e că atunci când stai singur și nu faci nimic, de fapt, faci cel mai important lucru din viața ta: te conectezi cu tine!

Despre ziua în care nu fac absolut nimic am auzit la o participantă la una dintre întâlnirile pe care le organizez cu mamele. Când a venit vremea să ne prezentăm, a spus despre ea că îi place foarte mult să aibă această zi o dată la câteva săptămâni în care nu face nimic, în care se lasă în voia zilei.

Dacă sună telefonul înseamnă că la telefonul acela trebuie răspuns, dacă nu sună nimeni e pentru că nu sună nimeni, dacă vrea să facă baie, face baie, dacă vrea să se plimbe, se plimbă, dar stă numai ea cu ea.

Mi s-a părut film SF, lumea în anul 3467 când se întoarce cu fundu-n sus.

Și pentru că am spus și o spun mereu că eu am o conexiune specială cu Universul, și nu doar eu, oricine o poate avea dacă crede suficient de mult în puterea minții, mi-am spus atunci ferm și cu tărie:

– Vreau și eu ziua în care nu fac nimic! Să văd cum e!

Și Universul mi-a dat două zile, că așa mă iubește el pe mine.

Dar să nu credeți că m-am trezit într-o dimineață singură în casă și le-am găsit împachetate cu fundiță lângă cafeaua caldă.

Nu, în tot acest proces de lucru cu mine și de concentrare pe ce îmi doresc cu adevărat, l-am sunat într-o zi pe soțul meu și i-am spus:

– Poți, te rog, să mergi weekensul acesta cu copiii undeva, iar eu să rămân singură cu mine?

Iar el a zis:

– Da, o să plec 2 zile ca să ai mai mult timp pentru tine.

Pentru că Dumnezeu vorbește prin oameni, și mai ales prin oamenii din viața ta.

Și am rămas eu 2 zile acasă singură cu intenția de a avea puterea să nu fac nimic.

Că dincolo de a găsi fizic una sau două zile, cel mai provocator mi se pare să poți să nu faci nimic. Să nu vezi praful, vasele de spălat, hainele de aranjat.

Pentru mine a fost mai ușor decât am crezut. Probabil și pentru că mi-am dorit tare mult să primesc putere să nu mă duc spre exterior, ci să mă adun în mine.

În prima zi, la modul cel mai concret, nu am făcut nimic. Am stat în pijamale, am mâncat, nu mi-am spălat vasele, am făcut un curs pe Cheile Genelor pe care mi l-am făcut cadou de ziua mea, am făcut meditații, am ascultat muzică, mi-am pus intenții pozitive, am dormit, iar m-am trezit, și tot așa, o zi întreagă. Am lăsat, la propriu, ziua să curgă prin mine. Și sunt extrem de recunoscătoare că m-a ajutat Dumnezeu să mă pot lăsa.

Că na, eu sunt capricorn, întors către muncă și efort susținut, hotărât dar mai ales, încăpățânat. De data asta, mi-am canalizat toate eforturile în direcția potrivită. Și Doamne, a fost înălțător să simt energia zilei care a cuuurs prin mine, iar eu m-am lăsat în voia ei, așa cum te lași pe o apă lină, să te ducă, departe, în larg. Fără frică de necunoscut, cu încredere că ceea ce îți este dat să vezi, să descoperi e ceea ce trebuie pentru împlinirea ta.

A doua zi, am plecat în oraș. Dar nu înainte să fac o baie lungă în cadă, să beau 2 cafele exact cum îmi place mie, să mă îmbrac cum mă simt eu mai bine. Apoi, am mâncat la cel mai bun restaurant, m-am plimbat prin magazine și mi-am cumpărat câteva haine exact după modul cum m-am simțit, printre care și o rochie lungă din piele pe care cu altă ocazie nici nu m-aș fi uitat la ea, considerând-o extravagantă.

Dar, Dina conectată cu copilul ei interior și-a regăsit latura rebelă pe care o ascunsese sub masca fetiței cuminți și ascultătoare.

Ziua în care nu am făcut nimic e de fapt, un început de drum spre cunoașterea de sine. Un drum lung, greu și anevoios, pentru că avem de scos mult moloz până să ajungem la diamantul din inima noastră: noi înșine conectați la iubirea divină.

O iubire dincolo de limite universale. O iubire atât de adâncă pentru noi, încât cei din jur să se conecteze și să se alimenteze de la ea, aproape inconștient, în timp ce noi să ne putem atinge măreția.

Ziua în care nu am făcut nimic poate fi oriunde. Eu am simțit să rămân acasă, după ce, inițial mi-am căutat să plec singură, undeva la munte.

Dar, conectându-mă la nevoia mea interioară, am realizat că de fapt, am nevoie de siguranță și de spațiul meu de acasă.

Este crucial, ca în orice proces că e de dezvoltare sau de educație, să stați cu voi și să vă ascultați inima.

Ce vă spune?

Nu mama, tata, sora, vecina, prietena. Inima voastră, ce vă spune?

Pentru că inima este intuiția voastră, iar ea ne-a fost dată să ne călăuzească spre împlinire.