Cred că nu e ocazie să nu repet obsesiv că mie nu mi-a plăcut la școală. Nu mi-au plăcut geografia, matematica, fizica, chimia, biologia, anatomia. La toate trebuia să înveți pe de rost. Munți, câmpii, râuri, afluenți, ani de domnie, de naștere, organe, paraorgane, formule chimice, funcții, ecuații, Doamne iartă și păzește! Toate pe de rost! Iar eu abia îmi știu numărul de telefon pe dinafară, iar astăzi mă juram că fii-mea e născută în 2013, când ea e toată ziua în 2014. Deci, nu știu sincer ce pretenții aveau profii de la mine. Am adunat atâta frustrare în toți cei 12 ani de școală, încât o să am suficient…

Când m-am întors astăzi de la cumpărături, era deja întuneric afară. Cartierul mustea de mașini parcate pe cele două trotuare strâmte. Străduța odată gândită să permită traficul a două mașini venite din sens invers, acum abia dacă mai ai loc să te strecori cu una singură. Mă îndrept spre casă, dar văd în față farurile unei mașini. Eu mă opresc instinctiv. E mai mult decât evident că nu încăpem amândoi. Mașina din fața mea nu se oprește. Se îndreaptă încet spre mine. Eu nu am altă variantă decât să dau în spate, ca să opresc undeva unde există loc suficient pentru toată lumea. Doamna trece pe lângă mine fără să schițeze…