-
Îmbracă-te ca să te placi tu, nu ca să placi altora!
A trebuit să mă apropii de 40 de ani ca să înțeleg pe pielea mea ce voia să spună poetul cu ”te îmbraci pentru alții, nu pentru tine”. Desigur, greșit de la primul cuvânt până la ultimul punct din frază, dar chiar și așa, m-a pus serios pe gânduri experiența de acum o săptămână când am ieșit cu toții, în familie, să mâncăm la o terasă din București. În timp ce așteptam să ne vină comanda și ne planificam restul zilei după ce urmam să mâncăm, se așază lângă masa noastră un grup de vreo 5-6 femei după care nu aveai cum să nu te uiți. În primul rând, vorbeau…
-
Invidie, ce cauți tu în viața mea?
Astăzi vă provoc să vorbim despre invidie. Ohooo, o să spuneți, ce-a apucat-o? Nu știu, sincer, dar simt să pun ordine în viața mea și poate, să vă ajut și să vă inspir în viața voastră să nu mai invidiați. Mă rog, la nivelul acela care dezintegrează sufletul și simți că mori dacă nu vei fi, nu vei arăta, nu vei face sau nu vei avea ce are vecinul de peste gard, colega de bancă sau prietena prietenului. Până la urmă, cred că toată lumea invidiază, de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama. Te uiți așa, la o poză pe Facebook și spui: – Vreau să fiu…
-
Visul meu devine realitate (III) – Teama simțită la nivel visceral e drumul către vindecare
Lumea se împarte în oameni care recunosc că-i doare și ceilalți care par de neatins. Dar în clipele noastre cele mai intime, în momentele cele mai adânci în care avem curaj să ne ascultăm și să ne observăm cu ochii plânși și sufletul rupt în bucăți ne dăm seama că numai înfruntându-ți demonii poți ascede spre TINE. Cel fără de teamă și împlinit! Săptămâna trecută am fost pe fundul oceanului. Fundul acela întunecos, unde razele soarelui nu mai bat, peștii nu mai ajung, plantele nu mai cresc. Nu mă întrebați de ce, că nu o să știu cum să încep. A fost un cumul de emoție că m-am văzut cu…
-
Invidiază-mă, numai eu știu ce-i în sufletul meu!
Păi nu trebuia să ating și eu pragul critic și să ajungă articolele mele până la urechile judecătorilor de serviciu? Trebuia, că altfel rămâneam nebotezată în ale blogging-ului autohton. Am scris săptămâna trecută două articole, pur întâmplător, dar după reacțiile stârnite mi s-a confirmat încă o dată că nu e după cum îți propui ci e după cum îți iese. Primul articol a fost despre cum alerg eu dintr-o parte în alta cu copiii pe la opționale și nu știu exact cum am ajuns în situația asta și dacă merită, moment la care s-a dezlănțuit uraganul mamelor supărate că mă plâng că stau în trafic, în mașină, la căldurică, altele…
S-ar putea să-ți placă și
Cum ne putem apăra în fața conflictelor
Nu-mi plac despărțirile
1 Decembrie româno-portughez
