Am puțin peste 5000 de oameni care îmi urmăresc pagina de Facebook. Maxim 15% dintre aceștia citesc și comentează. Un sfert sunt prieteni de-ai mei. Cu ceilalți cred că am dezvoltat o relație destul de serioasă, astfel că îmi permit să vă spun un lucru neștiut despre mine. Nu știu dacă trăiesc într-o lume paralelă sau m-a turmentat de tot secolul ăsta al vitezei, dar am câteva lucruri care mă urmăresc încontinuu. Să vă explic. Totul a început cu Axl Rose. Tipul ăla de cânta pe vremuri în pantaloni scurți și se revolta împotriva părinților abuzivi. La el am auzit prima dată despre cum să îți retrăiești copilăria (prin terapii)…

Bunicul meu avea ochii albaștri. Albaștri ca cerul de vară, senini de-ți era frică uneori, că în lumina puternică de soare se vor decolora până la alb. Bunicul meu locuia în alt oraș. Ne vizitam rar, ne împărtășeam puține. Cu toate astea, când am împlinit 4 ani mi-a oferit cel mai frumos cadou: un carnet de CEC cu 3 lei pe el. Nu știam pe-atunci valoarea banului. Dar CEC-ul cu coperți verzi a dat sens de-atunci înainte cuvântului ”merit”. Simplu – MERIT. Pentru orice făceam eu la 4 ani, meritam. Apoi, tot el mi-a dat cel mai fain creion vreodată inventat și amintirea ce o voi purta mereu a ceasului…

Dacă o întreb pe mama rapid cum eram eu când eram mică, la fel de rapid îmi răspunde: – Liniștită, nici nu știam că ești în casă. Câteodată, intram la tine în cameră doar să văd dacă mai ești. Asta e o glumă bună, că noi stăteam la etajul 4, era cam greu să evadez pe geam. Dacă o întrebi despre soră-mea, ți-ar povesti cum a vorbit fără să se oprească pe ruta Bacău – Curtea de Argeș, la doar 4 ani. I-a înnebunit pe toți de cap, de aia a și rămas isprava în amintirea tuturor. Negreșit, soră-mea e o bună oratoare, iar eu, mai introvertită. Ceea ce vreau…

Două zile la rând am fost destul de absentă din programul copiilor mei. Le-am fost partener de Monopoly, am mai făcut și un puzzle dar nu m-am jucat atât de mult pe cât ne-am fi dorit noi. Știți cum e – cu cât amâni lucrurile care par nesemnificative, cu atât devin din ce în ce mai urgent de finalizat. Așa că, lista care număra o margine întreagă de filă de agendă s-a transformat în două zile de maraton prin oraș. Când m-am întorc acasă după o zi aglomerată, mi-au sărit amândoi în brațe. – A venit mami, a venit mami! strigau amândoi, aproape surclasându-i pe cei trei iezi din povestea…

Aud ceasul sunând. 6:45. – Încă 10 minute, îmi spun în gând, în timp ce o bucată din minte se gândește la ținuta cu care ar trebui să mă îmbrac. Dacă mi-aș pregăti și eu ținutele cu o zi înainte, așa cum îmi tot propun de ceva vreme.  Rămân setată pe o pereche de blugi și o cămașă, în timp ce o altă jumătate de creier adoarme. – Ce cămașăăăă, îmi strigă Disperarea-n-urechea dreaptă. Eu mă întorc pe partea cealaltă și miros aerul călduț și somnoros de ora 7. – Doamne, ce bine e sub pătură! Mă uit la ceas. 7:10. Sar instant din pat, mă duc teleghidată în fața…

Cunosc cel puțin 5 bloguri de (non)parenting cu tot cu al meu, care militează pentru relaxarea femeilor, în general și a mamelor, în particular. Cu siguranță sunt mult mai multe. Mai am câteva mame în jur plus câteva prietene cu care vorbesc despre același lucru. – Mamă, ce mi-aș dori să mă relaxez și eu. Să mă duc la spa și să nu mă mai aud strigată, nici măcar de portar care-mi strigă că sunt pe sens invers în parcare. – Și eu mi-aș dori să fiu pe o insulă pustie să citesc și să meditez. – Da, ce fain ar fi să merg săptămânal la masaj și mai ales…

– Mami, noi suntem bogați? mă întreabă Andre într-o seară. – Ce înseamnă să fii bogat? – Să ai mulți bani. – Ce înseamnă mult? Puțin? 10 lei e mult sau puțin? Se face liniște. Cred că l-am băgat un pic în încurcătură. După câteva minute, uitându-se lung la platoul care dădea pe lături de mere, pere, banane, portocale, îmi strigă: – Mami, știu ce înseamnă să fii bogat! – Ce anume? – Să ai multe fructe! Îi citesc fericirea în ochi. Îmi văd propria mea fericire în ochii lui. Una dintre cele mai dureroase amintiri de când eram mică este despre accesul la fructe sau la dulce, în general.…

– Mami, vrei să te mângâi? mă întreabă Beti în timp ce stau lângă ea să adoarmă. Ce iubită și împlinită m-am simțit dintr-o dată. Nu cred că m-a mai mângâiat cineva de vreo câteva luni bune. Poate ani?! – Da, iubirea mea, mi-ar plăcea să mă mângâi. Și simt o mânuță fină și caldă mișcându-se ușor prin părul meu. Doamne, ce bine e! – Știi, așa îmi face și doamna la somnul de prânz, de la grădi. Am ațipit cu părul în extaz. Beti se foia. – Mami, vreau apă! Abia reușesc să mă dumiresc unde sunt. Mă ridic, bâjbâiesc pe întuneric, găsesc paharul și îi dau apă. Își…