Jurnal de părinte
-
Copilul anxios, rezultat al amenințării și condiționării
Dacă mă irită ceva rău de tot în educația unui copil, atât de rău încât să mă doară stomacul, este să aud cum este amenințat un copil. – Ionică, dacă nu asculți, nu mai mergi la plajă! – Gigel, dacă nu mănânci, nu primești desert! – Mihaela, dacă nu dormi, nu te iau la petrecere! – Iuliana, dacă nu faci ce zic eu, rămâi acasă! – Marinică, dacă nu o pupi pe doamna, data viitoare nu mai vii în parc. – Tudorică, dacă nu zici mulțumesc, nu-ți mai citesc povestea diseară. Ar putea exista ceva mai odios decât chestia asta? Da! Glumele adulților pe seama copiilor: – Nu-i așa că…
-
Bunico, te aștept ca și când!
Ca orice mamă cu copii acasă, când ei sunt în vacanță și eu sunt în vacanță. Bărbatu-meu zice că ar fi dat orice să fie în locul meu. Toți spun asta, până când nu găsesc șosetele copilului, nu găsesc untul în frigider și habar nu au cum se îmbracă rochița cu năsturei și cordon în talie. Apoi încep să strige: – Georgelaaaaa, unde ești iubirea vieții mele? Vino că n-am știut că e atât de complicat. Soțul meu, în casa părinților lui, nu știe unde se găsește desfăcătorul de sticle, castroanele și foarfecul să taie o pungă de cereale! Iar până să ajungă și el în ”vacanța” mea mă întreba…
S-ar putea să-ți placă și
Pijamaua e ultima modă
Prețul de a fi cel mai bun
Există viață după dermatita atopică
-
La final de alăptare și doi copii înțărcați un lucru este clar: unghiile le-au fost tăiate corespunzător
Când am născut primul copil în 2011 eram un pic analfabetă în ceea ce privește alăptarea. Nu e ca și cum aș fi născut înaintea erei noastre, în grotă, fără nici un fel de ajutor. Cu toate astea, nici n-aș putea spune clar dacă exista informație și n-a ajuns la mine sau pur și simplu n-am stat eu s-o caut. Ce pot spune sigur cu mâna pe inimă este c-am avut și am în continuare mare, dar mare încredere în Mama Natură. Cred că femeia a fost lăsată pe Pământ să nască copii natural, să alăpteze și să unească familia în jurul mesei. Bineînțeles, cu excepțiile unde nu se poate…
S-ar putea să-ți placă și
Bunico, te aștept ca și când!
Viața noastră e normală doar în 4
Ce mare e vacanța mică!
-
Lăsați copiii să se plictisească!
Înainte să rămân însărcinată cu Andre, am citit o carte extraordinară a lui Ion Vianu – Amor Intellectualis. Citesc puțin, dar mă îndrăgostesc de fiecare carte pe care o am în mână. Dacă primele 10-20 de pagini nu mă prind, o las ca pe o rochie care nu se așează bine la umeri. Cred că e un gând greșit, căci Stephen King în ”Despre scris” spune fix contrariul – citește orice, o carte proastă te poate învăța mai multe decât una bună. Bănuiesc că are dreptate, dar timpul e atât de scurt căci numai chef să mi-l ocup cu povești plictisitoare nu am eu răbdare. Numai oamenii proști se plictisesc!…
-
Fiecare țară cu educatorii ei
Dacă tot v-am povestit despre cât de atenți sunt taximetriștii din aeroport, cât de buni sunt oamenii de pe stradă și cât de modești sunt cei de pe plajă, azi am să vă vorbesc despre cum se confirmă concluzia tuturor acestor experiențe, aceea că omul face diferența. Nu statul, țara, autostrada sau sistemul. OMUL sau dacă vreți, educația care-l face pe individ OM! Educația începe cu familia și școala V-am povestit un pic despre modul de prezentare a familiei portugheze în magazin și la plajă. Astăzi, am să vă povestesc despre o întâmplare legată de școală. În perioada aceasta, nu cunosc exact motivul și scopul, pe plaja unde mă duc…
-
Eu când sunt obosită, vreau să stau
Știți cărțile acelea în care există câte un joc pentru fiecare tip de teamă, frustrare sau anxietate a copilului? Le-am citit, dau roade, sunt bune. Am aplicat și teoria ”timpului special” în care părintele stă cu copilul după orele de la birou 10-20-30 de minute, cât îl ține răbdarea, energia și baierele de la creier. Merge, funcționează atâta timp cât cina nu e o urgență și nici uniforma care trebuie să fie mâine curată. Dar, să-mi fie cu iertare, astea cu: – Joacă-te cu mine, mami! – Vreau să joc fotbal cu tine, mami! – Hai la apă, mami! – Palete, mami! – Hai, ”Nu te supăra, frate!”, mami! –…
-
Somnul de prânz la copii: între bau-bau-ul speriecios și relaxare în familie
O să vă zic din capul locului, dacă n-am mai spus-o de vreo câteva ori, că sunt pentru un program clar de masă și somn la copii. Eu sunt acel tip de mamă care a renunțat la petreceri ca să se poată odihni copilul bine, în patul lui și să mănânce mâncare proaspătă de bebeluși la masa lui. Petreceri însemnând nunți și botezuri. Că de restul, nici nu intra în discuție. N-am fost astfel, nici cea mai ieșită mamă de bebeluși din casă și nici cea mai relaxată. Ceea ce mă duce la punctul 2 al explicației că sunt pe principiul mai bine acum, decât dureri de cap, mai târziu.…
-
Mara și păpușa din cutie
Locuia odată într-un orășel frumos de munte o fetiță pe nume Mara. Tatăl ei pleca la muncă înainte ca ea să se trezească dimineața și se întorcea seara, târziu, apucând doar să-i spună: – Noapte bună, draga mea și s-o mângâie ușor pe păr. Mama ei lucra la spitalul din oraș. Avea grijă de oamenii bolnavi, pe unii îi hrănea, pe alții îi sprijinea. – Am program de oferit zâmbete, spunea ea în glumă, vorbind despre serviciul ei. Venea mai devreme-acasă. Avea de pregătit mâncare și de pus casa la punct. Mara o aștepta mereu, în fața casei sau la geam. Îi era dor și drag s-o vadă venind spre…
-
Mamele pot multe. Dar cel mai greu, pot să se relaxeze.
Am fost întrebată mai demult care este lucrul de care-mi amintesc cu drag din copilăria mea. Din noianul de amintiri, sunt câteva care sar ca floricele în ceaun, sărate și aromate, doar-doar să le aleg pe ele. Ca-ntr-o listă aleatorie, aș putea menționa pepenele din portbagajul lui tata, cititul pe o bancă din parcul Trandafirilor sau prima casetă cu Michael Jackson. – Is Dangerous, ta-na-na-na, Dangerous….. Împreună la bine și la greu Dar cel mai mult și cel mai mult îmi amintesc cu drag de puținele momente când plecam toți 4, în familie în vizită la rude sau în concediu. Ideea lui împreună îmi dădea senzația de unitate, că aparțin…
-
Tu, dac-ai fi copil? Unde ți-ar plăcea să mergi?
Nu sunt adepta vorbirii de rău, în general și a propriei mele țări, în particular. N-o avea ea autostrăzi, mare curată, taximetriști civilizați sau vecini liniștiți care nu bat cu făcălețul în calorifer la 12 noaptea și nici pe vizor nu se uită să vadă cu cine ai venit azi noapte, dar până una alta aici m-am născut și aici am ales să trăiesc. Cel puțin momentan. Dar s-a întâmplat înainte să plec în Portugalia, adică săptămâna trecută, să mă duc cu copiii la un proaspăt loc de joacă deschis în București. În paralel și pur întâmplător, la câteva zile după, am făcut același lucru în Portugalia. Din cauza vremii…
