Să fi fost vreo două, trei săptămâni de când ieșeam mai des cu Cris în oraș. Nu ne știam foarte bine, de altfel, ne găseam în perioada în care descopeream lucruri care ne-ar fi putut atrage unul la celălalt. Era într-o sâmbătă, pe la ora 12, când i-a sunat telefonul mobil. Eram în drum spre a lua prânzul în oraș. – Dragule, noi venim în jur de ora 14.00 acasă. Ai putea te rog, să ne pregătești masa? l-a întrebat mama lui de la celălalt capăt al telefonului. S-a uitat lung la mine, a stat puțin pe gânduri și i-a răspuns: – Da, dar o să vin cu cineva la…

– Mamiiiiii, vreau o bomboană! – Nu se poate Beti! – Mamiii, te rog frumos să te ridici acum de pe ca-na-pea și să te duci să-mi aduci o bomboană! Cu băț! – Beti, eu te rog frumos să înțelegi că ai mâncat deja una. – Mami, punându-și mâinile în șold, eu vreau să mănânc o bomboană iar dacă tu nu-mi aduci eu nu mai sunt prietena ta. Și arunc asta pe jos, arătând spre o farfurie cu un măr tăiat în bucați. Respir greu. Mă uit la ea cu nemărginită iubire și mă întreb pentru a mia oară în ziua aceea: Cine ar trebui să cedeze? E bine să…