Jurnal de părinte
-
Draga mea, soră!
Buna mea soră, Draga mea soră, Ești omul meu. Dintotdeauna. Nu-mi amintesc când ai venit la maternitate să-ți vezi frățiorul, dar știu sigur că ai găsit în schimb o surioară cu 5 ani mai mică decât tine căreia i-ai spus: – O să te cheme Dina, ca pe păpușa mea! Jucăria ta preferată prindea viață. De atunci, cumva, am știut că vei fi omul meu de bază, speranța vie că totul va fi bine, orice ar fi, orice s-ar întâmpla cu noi două. Că vei fi mereu aproape, lângă mine, oricând, spunându-mi un cuvânt cald, o încurajare. Prima mea vacanță adevărată la mare a fost cu tine și cu prietenii…
S-ar putea să-ți placă și
De ce trebuie să fie totul atât de greu?
Dacia 1310, număr par
Zâna Măseluță a adormit în post
-
Cum ajutăm copilul să-și recâștige încrederea în el
Ajung acasă cu copiii. Încă o zi în care nu am mâncat nimic. Încă mai simt cafeaua de dimineață pe stomacul gol. Soțul îmi iese în cale zâmbitor. Mă bucură enorm buna lui dispoziție. Știu că oricât de greu îmi va fi să ajung la sfârșitul zilei, nu voi fi singură. Ia copiii în brațe, mă ajută la cărat cumpărăturile în casă. Andre vrea să jucăm fotbal. E vineri seara pentru toată lumea. Și, aparent, nu înțeleg nevoia asta a lui de a juca fotbal în fiecare zi. ÎN FIECARE ZI, îmbrăcat în costumul lui Ronaldo. Se începe un super meci cu soțul. La orice gol marcat în poarta lui,…
-
De ce strigă copiii ”mami, mami, mami, mami” și cum îi putem opri
– Mami, vreau să-ți zic ceva, mă anunță Andre cu tonul lui sfătos. – Spune, iubirea mea, îi răspund în timp ce strângeam masa. – Mami, mami? Vreau să-ți zic ceva, îmi repetă. – Spune…știi că ți-am mai explicat că nu e nevoie să mă strigi de 2 ori. Mami e tânără și aude bine de prima dată. – Mami, vreau să te uiți la mine. Am rămas surprinsă. Copilul meu de nici 5 ani știe de ascultate activă mai bine ca mine. – Te rog frumos, să-mi dai un desert. Vezi, de acolo, de sus. Doar un biscuit. Copiii au nevoie să primească atenție permanentă din partea părinților lor.…
-
Drumul anevoios de la ”nu vreau” la ”ce părinte bun sunt”
Cred că nu e zi dată din viața mea să nu mă gândesc la oamenii care au doi sau mai multi copii. La soră-mea cu 4, la vecina mea vedetă cu 5, la prietena mea cu 7, la alte prietene cu 3, cu 2. Apoi, îmi fuge mintea la prietenele mele cu un singur copil, cele care sunt departe de casă sau altele cu probleme familiale mari, căci viața nu e simplă nicicum. Ca mamă, nu cred că e ceva mai greu pe lumea asta decât să-ți vezi copiii comportându-se diferit de cum ai vrea, de cum crezi că i-ai educat, de cum a-i spera să devină. Pentru că mama…
-
Ce e mai greu decât o zi de vineri?
Știți ce e mai greu decât o zi de vineri? Ați ghicit – o zi de sâmbătă. Acest articol vine în completarea acestuia. Asta ca să aveți imaginea completă, ca să nu credeți că m-am damblagit chiar de tot și că am început să scriu (chiar atât de) incoerent. Vă povesteam în articol că atunci pe când scriam era abia 7 seara ceasul. Scriam plină de speranță, imaginându-mi cum vom mânca cu toții, tati va culca copiii iar eu voi pleca fericită la film, și voi ajunge înaintea tuturora așa cum se întâmplă mai mereu. Mă voi așeza pe un scaun în mall, așteptând fetele, voi observa întâlnirile dintre prietene…
-
Când viața de cuplu devine o plăcintă cu roluri sociale
Nu există cupluri care să se înțeleagă perfect. Pe asta o știe toată lumea. Unele nu se ceartă niciodată sau poate, foarte puțin, dar asta nici pe departe nu înseamnă că se înțeleg. Cu siguranță ea nu este fericită lăsând tot timpul de la ea, uitându-se pe ea ca femeie, refuzând inconștient să-și facă mici plăceri – să-și facă părul, unghiile, să se îmbrace elegant, să-și cumpere o poșetă, să iasă cu o prietenă, etc – pe motiv că nu sunt bani, nu are timp, lui nu-i convine, așa ne este mai bine, oricum! Sau el lasă prea mult, el nu mai este cel fericit – nu mai iese la…
-
Oficial, am avut o zi de vis!
De câte ori supraviețuiesc unei zile care am impresia că va fi ultima din viața mea, îmi amintesc de spusele unei prietene de-ale mele: Tu ai zile proaste? Când scrii pe blog tot timpul pari zen. M-a pus pe gânduri, căci eu am impresia că scriu tocmai, despre zilele grele din viața unei femei/ mame și cum supraviețuim cu greu efortului zilnic. În plus, dacă mă iau după cuvintele soțului care îmi spune că mereu par stresată și obosită…..cam ca toate mamele care se ocupă full time de copii și chestii legate de casă, plus cele de pe lângă, de exemplu serviciu, aș putea spune că nici nu cunosc sensul…
-
Ție de ce ți-e frică?
Acum ceva timp în urmă, m-a oprit educatoarea lui Andre și mi-a spus: – Doamnă, felicitări pentru modul cum l-ați crescut pe Andre. Mă ajută la strâns jucăriile, am încredere că unde zice că se duce acolo se duce: la toaletă sau la dormitor, împarte jucăriile cu ceilalți copii, iar câteodată găsește lucruri pe care eu nu le observ. E un copil mereu vesel care mă bine dispune. Inițial, nu am știut cum să reacționez. Mi se pare că mai am atât de mult de lucru cu el, cu ambii mei copii. Abia au 2 și 5 ani. – Știți, eu nu am făcut nimic special, i-am răspuns. Am fost…
-
Cum gestionăm relația dintre frați?
Cel mai greu și cel mai greu în viața unei mame mi se pare gestionarea relației dintre copii. Toată răbdarea, energia, cumpătarea, empatia, atenția, toate cărțile citite, informațiile căpătate de-a lungul timpului din cărți și din experiențe personale se duc, zi de zi, pe gestionarea relației dintre copiii mei. La finalul unei zile, dacă trag linie și analizez ce mi-a ocupat cel mai mult timp și energie, este fără doar și poate, gestionarea relației dintre copii. Vinerea este una dintre cele mai grele zile. Pentru că omul din mine ar vrea ca la sfârșitul programului să se relaxeze, că doar e vineri, nu? Dar copiii aduc cu ei acasă oboseala…
S-ar putea să-ți placă și
De câte mame e nevoie să adormi un copil?
Lăsați copiii să participe la serbări!
O traumă ici, o traumă colo
-
Voi în ce film jucați?
Vi s-a întâmplat vreodată, să vă întâlniți cu bărbatul visurilor voastre, tatăl copiilor voștri, dimineața în baie, seara luând cina, la cumpărături în supermarket și să vi se pară că veniți din scene de film diferite? Cam de câte ori? Știți cum am ajuns aici? Simplu: am devenit mame. Pentru că viața unei femei se împarte în două: înainte de copii și după copii. La bărbat, drumul e lin dintr-un capăt în altul. Poate se aplică, înainte când stăteam la mama și după, înainte de facultate și după, înainte să mă însor și după. Dar diferențele sunt insignifiante față de ”înainte și după copil”. Totul e într-un echilibru, din care,…
