Jurnal de părinte
-
De ce nu ne băgăm și noi în față, mami? Pentru că noi suntem mai buni și mai înțelepți!
Când m-am întors astăzi de la cumpărături, era deja întuneric afară. Cartierul mustea de mașini parcate pe cele două trotuare strâmte. Străduța odată gândită să permită traficul a două mașini venite din sens invers, acum abia dacă mai ai loc să te strecori cu una singură. Mă îndrept spre casă, dar văd în față farurile unei mașini. Eu mă opresc instinctiv. E mai mult decât evident că nu încăpem amândoi. Mașina din fața mea nu se oprește. Se îndreaptă încet spre mine. Eu nu am altă variantă decât să dau în spate, ca să opresc undeva unde există loc suficient pentru toată lumea. Doamna trece pe lângă mine fără să schițeze…
-
Despre sex, numai de bine!
La ultimul eveniment – Cultivarea inteligenței parentale prin curaj, compasiune și conectare, organizat de Mozaic Media, am făcut cunoștintă pentru prima dată cu discursul Dianei Stănculeanu pe tema educației sexuale. Avem sau nu avem nevoie de educație sexuală? Și dacă da, de la ce vârstă? Sincer, până la acest eveniment nu mi-am pus niciodată această întrebare. Ori că am copii mai mici, ori involuntar, fără un model clar din copilărie, nu am cumpărat niciodată vreo carte despre părțile corpului uman care am văzut că sunt în vogă pe acest subiect și nici nu mi-am pus vreodată problema. Am descoperit însă, cu această conferință, că un tip de educație sexuală primitivă…
-
Pe timp de frig și ploaie, avem jocul perfect – Planeta Pământ
Când avea Andre vreun an și ceva, exista aceeași modă ca și acum, să se posteze pe Facebook ce mai fac copiii noștri pe-acasă. Pe modelul, o mamă mândră, un copil fericit. Iar celelalte rămâneau frustrate că al lor copil nu are aceleași aspirații și îndeletniciri ca al vecinei de la 2. Eu făceam parte din a doua categorie. Eram frustrată că Andre la 1 an jumate nu făcea puzzle. Nu reușea să le facă nici măcar pe alea simple de 6 piese, darămite pe alea de 24 care erau fotografiate pe Facebook. Muream și nu altceva! Huuuuuuuu, respirăm, inspirăm, respirăm! M-am chinuit mult timp cu un puzzle simplu, cu…
-
Mâncarea are gust mai bun când e servită în familie
Acum o veșnicie, când a venit un prieten grec să mă viziteze în cămin în Grozăvești, m-a întrebat: – Tu ce știi să gătești? Pesemne i se făcuse foame. Inițial, mi-a picat fața. Apoi, când am văzut că omul vorbește serios, am început să îi prezint realitatea: – Știi, eu nu prea gătesc…..nici nu prea am unde….. – Păi văd un reșou aici, îmi arată el antichitatea care nici măcar nu era a mea. – Așa….și….? Când și-a dat seama că vorbesc serios, a plecat în Carrefour-ul care tocmai se deschisese și a cumpărat un kg de linte verde, o ceapă și niște condimente. Apoi, s-a apucat să o pregătească…
-
Despre o toamnă ploioasă, copii veseli și o răceală
Știți momentul ăla când ai vrea și tu sa fii bolnav, sa ți se aducă și ție ceaiul la pat, să te aștepte careva cu masa pusă, cu supica de pui aburindă, cu copiii sa se joace altcineva și în nici un caz să nu-i pui tu la somn? Tu doar să bei ceai și să dormi? Nu știu cum sunteți voi, dar după vreo 3 ani în care toată lumea în jurul meu se îmbolnăvea măcar o data pe iarna, și eu nimic, recunosc, mi-am dorit acest lucru. Din tot sufletul meu, mi-am dorit să fiu bolnavă. Măcar o zi, să dorm. Atât! Ei, de vreo săptămână tot duc…
-
Cum îți petreci weekendul – teatru senzorial, la MiniArt Show
Când am fost a doua oară la MiniArt Show cu copiii, ploua torențial. N-ai fi scos nici un cățel afară, darămite să faci 45 de minute prin București pe o vreme cu vânt și vizibilitate minimă. Plus doi copii somnoroși. Însă, după experiența despre care am povestit aici, am știut că merită tot efortul. Copiii mei sunt înnebuniți după teatru, dar să nu fie cu lupi care mănâncă oameni și vorbesc gros. Însă, departe de a te întâlni la MiniArt Show cu personaje ”speriecioase”. Ioana Ginghină, actriță cu multă experiență în teatru pentru copii, știe mai bine ca oricine aceste lucruri. Te fascinează când îți povestește cu câtă dragoste lucrează…
-
Și frații pot fi singuri la părinți
În mod normal, culcăm copiii după programul standard: o dată eu pe Beti, o dată Cris pe Andre. Apoi schimbăm. Iar asta a intervenit când Beti voia numai și numai cu mine, privându-l pe Andre de momentul nostru de ”noapte bună”. Mai apar modificări atunci când nu e Cris acasă. Cum s-a întâmplat săptămâna aceasta. Încerc să mă împart, dar nu-mi iese egalitate aproape niciodată. O dată stau mai mult cu Beti, o dată cu Andre. Cum se nimerește și e nevoie. Astăzi, am culcat-o prima pe Beti. Le-am citit la amândoi o poveste și apoi, l-am rugat pe Andre să mă aștepte în pat la el, promițându-i că voi veni…
-
O EA în căutarea atenției, un EL disponibil și o societate oarbă
Acum câteva zile, întâmplător văd în galeria de la un supermarket un magazin de curele. Îmi amintesc că m-a rugat Cris să-i cumpăr o curea nouă cu ceva timp în urmă și m-am oprit. O fată tânără mă salută. Îmi aleg modelul, mă ajută să mă lămuresc cu lungimea și prețul. Îi cer să taie din ea. E frumoasă. Brunetă, modestă, părul lung și foarte finuță. Aș vedea-o mai degrabă în parc, citind. Aș vedea-o la facultate, învățând. Aș vedea-o alergând la maraton și câștigând. – De când lucrezi aici? o întreb în timp ce se chinuia să deschidă capsa de la curea. O văd stângace. Nu cred că are…
-
Cum a fost în prima lună de școală? Te mai duci? Mă duc, că vrea copilul.
A trecut o lună de la începerea școlii. Pun pariu că nu v-ați dat seama. Nici eu. Doar că mă țin să vă tot povestesc despre experiența lui Andre în clasa 0 și azi s-a făcut luna. Deci, cum a fost prima lună de școală? Conform ultimelor reglementări în parenting pozitiv, nu avem voie să întrebăm copilul cum e la școală, ce-ai făcut la școală și orice legat de școală. Iar cum Andre răspunde cam așa la întrebările ajutătoare: – Ce prieteni ți-ai făcut? – Toți copiii sunt prietenii mei. – Ai o fetiță chinezoaică în clasă, ce cuvinte a învățat în română? – Nu știu. – Ce ți-a plăcut…
S-ar putea să-ți placă și
Ziua 3. Nervii rezistă
Scrisoare deschisă către cei care mă citesc
Mami, a ce miroase?
-
Seara, noi nu mâncăm paste
Ies pe verandă și aduc în casă recipientul cu pastele fierte de acum două zile. Le miros lung. Or mai fi bune? Aș putea să le arunc și pe astea, împreună cu somonul, carnea de porc și laptele de soia. Dar mă încăpățânez să le pregătesc împreună cu un sos. Azi se împlinește fix o săptămână de când am rămas fără frigider. Iar afară sunt 20 de grade. Am o stare de nervi constantă când îmi amintesc de asta. Azi noapte m-am trezit pe la 5 și nu am mai reușit să adorm gândindu-mă cum am să arunc iarăși jumătate din mâncarea pregătită în ultimele două zile. Plus, toate cutiile…
