Jurnal de părinte
-
Există răbdare pentru orice stat la coadă
Acum vreo 3 ani aveam o prietenă, o portugheză, care stătea în România și cu care mă înțelegeam foarte bine. Între timp a plecat spre țări mai calde, însă unul dintre desele ei comentarii despre România era referitor la bărbații români care-și ajută femeile la dusul gunoiului, în Cora la cumpărături, căratul bagajelor din mașină, dusul copiilor la grădiniță și tot așa. În comparație directă, bineînțeles, cu bărbații portughezi care sunt un pic mai comozi în a-și ajuta soțiile la astfel de îndeletniciri. Eu nu vedeam situația așa. Îi tot replicam că poate sunt oamenii din jurul ei mai deosebiți și că mie nu mi se pare nici pe departe…
-
Niciodată visul n-a fost mai aproape de a fi atins
Acum mai bine de 20 de ani, eram eu printr-a șasea, scriam mici articole despre o iubire imposibilă față de Axl Rose la Cenaclul literar ”Ramuri tinere”. Participam și la concursuri, iar din primii bani câștigați mi-am luat o pereche de ochelari de soare super fițoși care m-au ținut fix 3 zile, iar de restul rechizite la școală. Pentru mine, scrisul la acel cenaclu reprezintă cea mai frumoasă amintire din toată copilăria mea. Puteam sta ore în șir să scriu, să tai, să reiau, să repun în frază până să dau forma finală. Trăiam fiecare cuvânt, virgulă și propoziție. Făceam paranteze, acolade, adăugam, scoteam. Citeam și reciteam de zeci de…
-
Când teoriile de parenting devin o varză cu afumătură
De când sunt mamă, am învățat un lucru foarte prețios – cu cât îți propui mai mult să faci lucruri pentru nevoile tale, cu atât copiii te vor mirosi mai bine și vor face orice să îți ratezi cu succes așteptările. În termeni moderni – cu cât ești mai stresată și dornică să ajungi la birou luni dimineața să finalizezi acel proiect care îți stă agățat de beregată de vreo lună, cu atât copilul îți va simți așteptarea și neliniștea și va face o criză de nervi. Te va dori cu disperare ACUM, se va târî după pașii tăi, dându-și aproape suflarea și strigându-te fragmentat, cu o mână ridicată către…
-
Mama la sala de sport
Nu știu ce-a fost cu luna asta, dar, toate proiectele din ultimii 4 ani începute și neîncheiate, toate responsabilitățile nefinalizate, oamenii veniți au vrut să plece, oamenii care urmau să vină nu au mai venit, proiecte noi care nu-și mai găsesc timp, activități noi la grădiniță, înscrieri la școală, reorganizarea alimentației, abonament la sală, echipă nouă de organizat și gestionat, clienți noi care ar vrea orice mai puțin ceea ce este simplu și ușor de oferit, schimbat cauciucuri, faruri noi la mașină, bărbat care de 3 săptămâni seara este la curs de sailling, organizarea verii și cheltuirea economiilor au picat toate peste mine. Repet: doar peste mine, căci bărbatul e…
-
Copile, din puterea mea te inspiri!
Acum un an pe vremea asta, nici nu știam cine e Oana Moraru. Astă vară, pur întâmplător, am ajuns la un eveniment, am scris despre asta aici, la care Oana a fost invitată. A vorbit fix 20 de minute. Eu nu-mi amintesc nici ce am făcut ieri la birou sau unde am fost vara trecută în concediu. Nu-mi amintesc nume, denumiri, de filme nici nu mai vorbesc. Este epic faptul că m-am certat într-o seară cu Cris, de fapt ne-am ruinat un weekend întreg, pentru că eu am tot ținut-o pe a mea că nu am văzut un film pe care-l alesesem să-l vedem într-o sâmbătă seara acasă, iar el…
-
Două pușculițe
Iarna aceasta a fost prima dată când copiii mei au fost cu uratul și au primit niște bănuți. Mamă extrem de organizată în casă, adică eu, obsedată să pun lucrurile la locul lor și să nu le găsesc alandala prin toate colțurile, am dat fuguța la primul Pepco și le-am luat la copii 2 pușculițe – porcușor, una roz și una galbenă. Rapid – rapid, pușculițele s-au umplut de mărunțiș. Iar de aici, până a deveni jucăria preferată a lor a fost doar un singur pas. Toată ziulica , cele două mâțoșenii își calculau agoniseala. Andre mai lua 10 bani de la Beti, apoi îi dădea înapoi 50 doar, doar…
-
Măsura între a face ce vrem și a face ce trebuie
Într-o întâlnire pe training pe tema responsabilităților și rolurilor în echipă, una dintre colege spune: – Oricât m-am străduit să fug de numere, bugete, calcule și cifre, tot aici m-am întors. Aș fi vrut să le las și să mă apuc să mai fac și altceva. – Nu întotdeauna faci ce vrei. Mai faci și ce ești chemat să faci, a răspuns Virgiliu Gheorghe. Eu am vrut toată viața să stau în liniște și să citesc. Asta mi-am dorit de la viață. Așa că am plecat la Athos și m-am apucat să citesc și să fac cercetare. Apoi, când m-am întors după ceva vreme în România, am fost chemat să…
-
Școala – bau-bau sau minunat tărâm al cunoașterii?
Când mi-am luat acum vreo 7 ani carnetul de conducere din prima încercare, îmi venea sa-l pup pe polițist de bucurie. Era un nene la vreo 50 și ceva de ani, vorbea calm și frumos, iar când mi-a semnat dovada, mi-a spus atât: – Domnișoară, greul de-abia acum începe. Și-a avut mare dreptate! Am reușit să-l înscriu pe Andre la școală. Dar nu ne-a fost simplu. Ne-am pus un milion de întrebări, am vizitat ceva școli, am fost chiar și la psiholog pentru o testare emoțională cu scopul final de a alege o școală potrivită lui. Mai ales că încă nu are 6 ani împliniți. Am mai scris despre acest…
-
Pilda înmulțirii iubirii cu infinitul
După ce am citit povestea de noapte bună, copilul cu nevoie de atenție mi-a spus: – Mami, știi cine sunt eu? – Da, copilul meu drag. – Nu. Sunt mami. – Păi dacă tu ești mami, eu cine sunt? – Ești bebe. Ești bebe mic care doarme cu mama lui, îmi explică el rolurile inversate. Și mi-a făcut loc lângă el, și m-a pupat, m-a îmbrățișat, apoi, mi l-a dat pe măgărușul lui cu care doarme dintotdeauna. – Ești bine, bebe? m-a întrebat el drăgăstos. – Sunt, iubirea mea. – Acuma bebe doarme până dimineață cu mama lui. Și a început să mă mângâie pe păr până am adormit amândoi…
-
Copilul performant se naște în familie
În weekend am fost la meci. A jucat echipa lui Andre cu o echipa adversă. Copii în jur de 8-9 ani. Andre e cel mai mic, nu joacă mult, dar e important să fie prezent, să simtă apartenența la echipă, să fie încurajat să joace și să se implice pentru echipă atât cât poate pentru vârsta lui. Încă mai lucrează la dezvoltarea atenției, coordonarea mișcărilor, întărirea mușchilor. Cine crede că fotbalul e simplu, se înșală. Cum nici un alt sport nu e simplu, cum nimic, de altfel, în viață, nu e simplu. În tribune, un grup de părinți, bunici, rude urmăreau meciul. Unii aplaudau, alții erau dezamăgiți. Un tată striga…
