Stil de viață
-
Ferma Dacilor, un weekend în familie lângă București
De ziua soțului meu, acum vreo două săptămâni, am avut un gând, pe principiul – ce i-ar plăcea soției să facă de ziua soțului ei – să mergem numai noi doi, undeva, la munte, în liniște și pace. Și-am căutat și tot am căutat locații, pentru că-mi doream ceva special, dar nici c-am găsit. Cochetam cu ideea de a merge la un ”glamping”, dar n-am avut succes. Pentru necunoscători, nu că eu n-aș fi descoperit de curând principiul, ”glamping” înseamnă un stat la cort, dar un stat de 5 stele. N-am mai fost și nici n-am mai văzut până acum ce reprezintă, dar dați-mi voie să mă îndoiesc că ar…
-
Puterea intenției
Vorbeam zilele trecute cu o prietenă psihoterapeut și din una în alta îmi spune că aș fi foarte conectată la nivel spiritual cu lumea înconjurătoare, dar mai puțin conectată cu terestrul. Și că ar trebui să fac ceva în acest sens. Nu m-a mirat să aud asta, de când mă știu pe lumea asta, înainte simt și apoi trăiesc. Filtrez aproape totul prin emoție și tind să fac de cele mai multe ori lucruri pe care nu le pot explica, dar la final, e uimitor cum toate prind sens. În schimb, partea terestră îmi cam lipsește, asta e adevărat. Nu sunt genul de îmbrățișat copaci prin parc, asta și pentru…
-
Cum să-ți montezi singur mașina de spălat rufe
Ultima dată când am avut de montat o mașină de spălat rufe am plătit vreo 150 lei. Dacă aș fi știut ce simplu era, îmi suflecam eu mânecile și mă apucam de treabă. Dacă nu ar fi fost chestia cu căratul, mai mult de 20 de minute nu-ți ia toată distracția. Mie mi-a trebuit puțin mai mult pentru că, o să vedeți în film, a durat mutatul în baie și descoperirea impresionantului detaliu: că înainte de orice trebuie să citești manualul! Eu mi-am dat seama pe la mijlocul montajului, după ce am răscolit casa după scule :) Așadar, după ce muți mașina unde îi este locul, practic sunt doar vreo…
-
Mamelor din lumea-ntreagă: școala e ultimul stres când empatia s-a dus pe apa sâmbetei!
Știți de ce la războaie se duceau, cu puține excepții, doar bărbații? Nu pentru că erau mai puternici sau mai îndemânatici la arme, nici mai pricepuți la mânat calul sau pus bombe, ci pentru că dacă erau chemate femeile, s-ar fi amânat războaiele până în zilele noastre, că s-ar fi certat între ele cine-și crește copilul mai bine. S-ar fi dus naibii împărțirea lumii, eliberarea sclavilor și descoperirea de noi teritorii. – Cum fată să-l trimiți la școală pe timpul războiului? Eu am chemat-o pe soacră-mea la mine, să se ocupe ea. Mai bine acasă, decât cine știe ce pe ce coclauri să umble, fără mine. Să-l mai tragă și…
-
Întâlnirea care mi-a schimbat viața
În dimineața aceea, când m-am trezit, am deschis ușa larg spre mare și mi-am umplut plămânii de aer sărat și răcoros. Mi-am făcut o cafea la aparatul pe care mi l-am adus de acasă special pentru această întâlnire și-am inspirat, din nou, aer sărat și răcoros. Încercam să iau din fiecare moment toată seva, cea mai dulce și liniștitoare pentru întâlnirea ce urma să fie. Mihaela ieșise din cameră, iar când s-a întors, m-a găsit îmbrăcându-mă cu o salopetă. – Cred că o să-mi iau altceva pe mine, i-am spus în timp ce mă chinuiam să mă desfac din nou, la fermoar. – Îți stă atât de bine, rămâi așa!…
-
Începe școala, bine-mi pare!
Aștept începutul școlii ca pe o vacanță în Maldive, pe cuvânt de mamă care stă acasă de 6 luni. Așa m-a lovit de tare școala online că nici caiete de vacanță nu le-am mai dat copiilor să facă, nici teme, nici nimic. De câte ori aud de calcule, litere și făcut fluturași din role de hârtie igienică mă ia cu fiori pe șira spinării. În cele mai negre coșmaruri ale mele încă mai aud: – Mamiii, nu am semnal! – Mamii, fă liniște că nu o aud pe doamna! – Mamiii, eu nu vreau să fac engleză că nu se aude bine! – Mamiii, mă plictisesc până îmi vine mie…
-
Țara în care nimănui nu-i pasă de nimeni
Sunt 15 ani de când ne petrecem vacanțele în Portugalia, câte 2-3 săptămâni, iar de când avem copii, stăm câte o lună. Dar niciodată ca acum nu mi s-a părut atât de grea întoarcerea. Poate și de la pandemia care a căscat un hău uriaș între țările care-și tratează cetățenii care niște numere pe biletele de vot în schimbul unei găleți inscripționate și 2 l de ulei și cele care-și așteaptă cetățenii bolnavi cu spitale bine puse la punct. Sau poate și de la vârsta de care mă apropii mai repede decât aș fi crezut și care nu mă mai lasă să aștept, să am răbdare, să trec cu vederea,…
-
Mai bine să râdem, că de plâns suntem sătui
Săptămâna trecută, jumătate din Românie s-a distrat pe seama modului în care femeile fac grătar, un text portughez tradus și adaptat de subsemnata. A fost copiat și distribuit, ajungând probabil la mii de oameni fără ca cineva să menționeze sursa. Am descoperit asta, vineri dimineață pe la 1.30 când terminasem de scris articolul din ziua respectivă și am văzut mesajul de la soră-mea cu link la o pagină de Facebook unde trona textul meu: – Ăsta-i textul tău. Fără sursă. Știți care a fost primul meu gând? – Ce tare sunt! Le-a plăcut așa mult încât a ajuns pe pagini de care nici n-am auzit. Povestea are, de fapt, alt…
-
Pacienta tăcută, Alex Michaelides (recenzie) – Traumele copilăriei trezesc monștrii
Mi-am cumpărat ”Pacienta tăcută” pentru că aveam reducere la transport după o comandă mai mare și nu puteam rata oferta de a-mi mai cumpăra o carte. Tot auzisem de ea pe internet, că e mare bestseller prin America și dacă tot intra la categoria ”+1”, zic, să nu rămân indiferentă la popularitate. Ca o cafea pe care o accepți de la tipul de la bar (nu știu cum e, dar îmi imaginez) cu speranța că poate se ascunde o mare atracție ascunsă, dar până la final realizezi că trebuie să-l conduci acasă că și-a uitat cartela de metrou în portofel, pe masă. Pacienta tăcută nu e prea departe de aceeași…
-
Mamele singure sunt eroine
Am o prietenă, de care v-am mai spus, care s-a separat în pandemie de soț. Ea a rămas cu trei copii, mai măricei, el s-a dus unde a crezut că e mai bine. Cunoscându-i situația, eu și oricare dintre noi, ar fi făcut la fel în locul ei. Nu și-a luat rolul de victimă, ba din contră, a știut exact ce o va aștepta și a rămas cu capul sus ca să aibă grijă de casă, serviciu și copii. Acum, în perioada verii e plecată cu copiii în vacanță. Cu toți trei, singură. Și el este plecat în vacanță. Cu noua lui iubită, tot singuri. Dacă ar fi să gândim…




























