-
Cea mai bună lecție de încredere în sine
Cine nu-și dorește un copil plin de încredere, care să știe ce vrea de viață chiar și atunci când drumul nu e tocmai luminat la orizont? Indiferent că vorbim despre aspectul fizic, cunoștințe intelectuale sau dezvoltare emoțională, drumul reușitei copiilor noștri prin viață trece, fără nici un dubiu, prin încrederea în sine. Nina Cassian, considerată una dintre cele mai urâte femei din România, a fost iubită de o mulțime de bărbați nu pentru aspectul fizic, ci pentru că era deșteaptă, scria minunat și avea încredere în ea. Vă recomand să-i citiți memoriile și să vă îndrăgostiți și voi de ea! În cazul meu, situația a stat tocmai invers. Mi-a lipsit…
-
Echilibrul în familie cere prezență, rezistență și cadență
M-am dus zilele trecute cu Beti într-un parc de aventură de lângă casa noastră și în mijlocul unui traseu pe care-l mai făcuse odată, cu altă ocazie, a început să plângă că ea nu poate să continue că îi este frică. Măi și când s-a activat în mine senzorul de mama care îi salvează pe toți și-am început de pe margine să-i fac galerie și să-i strig că eu am încredere că poate, că a mai trecut prin traseul acesta și a reușit, deci va reuși și de data asta, că e curajoasă și puternică. Dar cu cât mă chinuiam eu mai mult să o încurajez, cu atât ea se…
-
Cu cât ne cunoaștem pe noi mai mult, cu atât ne înțelegem mai bine copiii!
Umbla o vorbă pe vremea când aveam eu copiii mici, posibil să mai fie în viață și astăzi, aceea că un copil vine pe lume fără manual de instrucțiuni. O știți, da? Astăzi, după 10 ani de părințeală și doi copii, realizez că un copil vine pe lume fără manual de instrucțiuni pentru că fiecare copil ne scrie propriul manual de instrucțiuni. Ați înțeles bine, pe al nostru propriu manual de instrucțiuni. Adică, ne face să ne reinventăm, să atingem puncte sensibile pe care am fi vrut să le uităm sau de care nici nu eram conștienți, să ne descoperim limitele și ce stă dincolo de ele, să ne acceptăm…
-
Pijamaua e ultima modă
– Beti, tricoul tău e de la pijama. – Mie îmi place. – La câte tricouri frumoase ai, nu vrei sa iei altul? – Mami, cine știe că e pijama? – Eu. – Doar tu, eu nu știu nimic.
-
Dacă tu nu mă crezi, eu mă cred
– Oare, Beti și-a făcut tema? vorbesc eu singură în bucătărie. Dar mă aude Andre: – Poate că a făcut așa cum făceam eu într-a doua. – Ce făceai într-a doua? – Îți ziceam că mi-am făcut temele și că mi-am lăsat caietele la școală dar nu le făceam mereu. – Și într-a treia? – Ăăăăă, uneori și într-a treia. – Și acum, într-a patra? – Acum, nuuuu, azi chiar mi le-am făcut! – Fii sincer cu mine! – Nu mă crezi? Bine, mâine îți aduc caietele să vezi! Dar dacă uit, trebuie să mă crezi. – Să le aduci, te rog! Te cred dar acum încep să am dubii.…
-
Cum ajutăm copilul să se acomodeze la începutul școlii
Stăteam de vorbă aseară cu Beti, înainte să ne culcăm și îmi spune: – Când o să înceapă școala, iar o să-mi vină să plâng. – Iubirea mea, păi de ce să plângi, iar? Ai trecut deja prin clasa 0, știi cum e, ai aceeași învățătoare, aceiași colegi. – Știu, mami, dar mi se face dor de tine și-mi vine să plâng. Și încerc să mă liniștesc, dar uneori nu reușesc. Cred că am intrat în perioada revelațiilor la copii. De fiecare dată când am câte o discuție cu ei, descopăr cu uimire cât de maturi sunt în gândire și cât de bine știu să-și exprime emoțiile. Doamne, numai pentru…
-
Cum îi facem pe copii să ne asculte
– E ora de somn acum, te rog să mergi în pat! Nimic. Copilul în continuare sare în pat. Nu te aude. – Afară plouă, te rog să-ți iei geaca. Nimic. Copilul iese din casă în tricou. Nu te aude. – Haide mai repede că întârziem la balet! Nimic. Copilul și-a găsit atunci cea mai distractivă activitate și nu te aude. – Nu-l mai necăji pe fratele tău! Nimic. Copilul în continuare se strâmbă la cel mic și nu te aude. Lait-motivurile vieții de părinte atunci când îl rogi ceva frumos pe copil, calm și clar, iar el nu te aude. Iar apoi, mai repeți o dată, dacă te ajută…
-
Toate poveștile au Mamba lor
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Am fost zilele trecute la ziua de naștere a unei fetițe cu un frățior mai mic, de 2 ani. Cât a durat petrecerea, am tot admirat-o pe mama lor care mai tot timpul a stat cu cel mic în brațe, a fost atentă și protectoare, dar…
-
În zilele noastre nu mai poți da nici o palmă copilului
Această frază auzită de fiecare dată când un copil se comportă într-un mod considerat necivilizat sună ca și cum până acum adulții aveau această baghetă magică numită palmă, curea, furtunul de la mașina de spălat prin care își puteau educa uimitor copiii simplu și rapid, ca o vrajă, iar în zilele noastre nu le-a mai rămas decât greul drum făcut prin puterea….. propriului exemplu glasului blând luatului în brațe răbdării de a repeta de zeci de ori același lucru atenției constante vindecării proprii Adică, am schimbat forța fizică pe forța materiei cenușii și a inteligenței emoționale. Motiv de mare bucurie și nu de plâns în batistă: păi, da, că azi…
-
Drumul de la neputința de a opri lacrimile la un copil fericit și o mamă liniștită
Cred că nu e mamă pe pământul acesta care să nu se fi întrebat măcar o dată de ce plânge copilul meu atât de mult? Mâncare i-am dat, de schimbat l-am schimbat, oare ce mai are acum? S-au scris biblioteci întregi despre cum să-ți asculți copilul când plânge, despre cum să-l iei în brațe, cum să nu-l lași singur, cum să îi vorbești și totuși, în continuare copilul plânge și mama nu știe nici motivul, nici rezolvarea. Eu sunt una dintre mamele care a trecut prin cel mai greu proces de ascultare a plânsului la copil. Au trecut 7 ani și câteva luni de când ascult lacrimi și vă spun…
